Actualitate
O traversare neregulamentară fatală în Argeș va bântui pe viață un șofer din Cluj-Napoca
Un pieton care a încercat să traverseze DN 73C prin loc nepermis a fost accidentat mortal, sâmbătă seara, în localitatea argeşeană Merişani.
„Din primele informaţii, un bărbat de 34 de ani, din Cluj-Napoca, care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza localităţii Merişani a accidentat mortal un bărbat de 52 de ani, din Merişani, care s-ar fi angajat, neregulamentar, în traversarea străzii”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
La locul accidentului a intervenit un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă însă, din păcate, pietonul, care era inconştient, nu a mai putut fi resuscitat. Poliţiştii Serviciului Rutier Argeş vor continua verificările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, fiind întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.