monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Pas mare pentru o comisie parlamentară de anchetă privind copiii dispăruţi

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat luni constituirea unei comisii de anchetă privind situaţia cazurilor copiilor dispăruţi.

Iniţiatorii precizează că propun înfiinţarea acestei comisii, având în vedere numărul mare al copiilor dispăruţi în România.

“Din datele puse la dispoziţie de către Inspectoratul General al Poliţiei Române rezultă că, în perioada ianuarie 2016-octombrie 2019, la nivel naţional s-au înregistrat 17.669 minori dispăruţi. În 2019 au fost înregistrate aproximativ 4000 de cazuri de copii dispăruţi, doar 3.600 au fost găsiţi”, precizează iniţiatorii.


Comisia parlamentară de anchetă ar urma să analizeze cazurile care duc la dispariţia copiilor, modalităţile de prevenire a acestui fenomen, analiza activităţii instituţiilor abilitate la nivel central şi local în soluţionarea cazurilor copiilor dispăruţi, măsurile care se impun pentru combaterea acestui fenomen.