monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Nu se mai fac internări în spitalele din Cluj? „Sunt o serie de patologii care pot fi tratate în ambulatoriu”

Pacienții sunt revoltați pe sistemul de internare al spitalelor din Cluj-Napoca. Fiind sezonul rece, la Spitalul de Pneumologie Leon Daniello Cluj-Napoca sunt multe solicitări, motiv pentru care se merge pe prioritizarea cazurilor.

Tot mai mulți pacienți se plâng de Spitalele din Cluj-Napoca, începând de la felul în care sunt tratați până la condițiile improprii în care sunt nevoiți să stea internați. 

„La Spitalul de Pneumologie nu se mai internează decât urgențele, cei pe bază de trimitere sunt trimiși înapoi și li se spune să se întoarcă în ianuarie. Aceeași situație și la Medicală 3, acolo nu mai au bani nici de coli de hârtie. Oare la câte alte spitale este aceeași problemă?”, spune un pacient.


Internarea pacienților, în funcție de prioritizarea cazului și numărul de locuri

Conform dr. Daniela Boldeanu nu se refuză pacienții care sunt au nevoie de internare. În funcție de numărul de locuri și de prioritizarea cazului, aceștia vor fi luați în considerare pentru internare. Ca la orice spital, bolnavii cronici trebuie să își facă programare pentru internare. 


„Se pot interna pentru boli cronice cu programare. Se face programare pentru internare ca în orice spital. Sunt o serie de patologii care pot fi tratate în ambulator, în spital de zi cu verificare și recomandare de tratament și în rest se merge prin prioritizarea cazurilor, cele care sunt strict de necesitatea de a fi internate. Nu se refuză niciun bolnav că nu poate fi internat. Cronicii trebuiesc programați. Este în funcție de numărul de locuri și dacă este prioritizarea cazului. Suntem în situație în prag de iarnă în care trebuie întotdeauna să gândim. Nu internez o boală cronică care nu e necesară acum. În general, pacienții pot fi văzuți în ambulatorul integrat al spitalul sau în spitalul de zi și atunci se decide internarea, dacă este un caz de internat”, explică dr. Daniela Boldeanu din cadrul Spitalului de de Pneumologie Leon Daniello.

Dr. Mihai Mleșnițe, manager IRGH, susține că afirmațiile pacientului nu coincid cu realitatea din spital.


„În articolul Dvs ”Nu se mai fac internări în spitalele din Cluj?” din data de 19.12.2019 este citat un pacient care face afirmația că ”Aceeași situație și la Medicală 3, acolo nu mai au bani nici de coli de hârtie”. Aceste afirmații la adresa IRGH - Medicală 3 sunt total nefondate și reprezintă o denaturare a realității.

Instituția noastră nu se confruntă cu probleme finaciare și asigură tot ce este necesar pentru fiecare pacient (medicamente, materiale sanitare, reactivi pentru laborator, investigații de înaltă performanță), inclusiv materialele necesare activiăților de ordin administrativ, respectiv ”coli de hârtie.


De asemenea, în această perioadă, se lucrează la capacitate maximă pe toate palierele de îngrijiri, urgențe, cronici, spitalizări continue, spitalizări de zi și ambulatoriu”, transmite Dr. Mihai Mleșnițe, manager IRGH. 

În general, programările se fac ori la biroul de internări, ori la medicul ales de către pacient. Majoritatea pacienților au preferințe în ceea ce îi privește pe medici și atunci își fac programări direct la medicul ales. 


Conform legii, spitalele trebuie sa asigure accesul egal al pacienţilor la îngrijiri medicale, fără discriminare pe bază de rasă, sex, vârstă, apartenenţă etnică, religie, opţiune politică sau antipatie personală.

 Spitalele sunt obligate să utilizeze toate mijloacele şi resursele disponibile ca să asigure pacienţilor îngrijiri medicale la nivel înalt.


 

 

Etichete: spitale cluj