Actualitate
Ce se ascunde în spatele majorării tarifelor de taxi? „Vrem să avem mai multe taxiuri ziua”
Primăria Cluj-Napoca a decis majorarea tarifelor la taxi, după mai multe proteste ale taximetriștilor.
După ce a refuzat constant să majoreze tarifele taximetriștilor și după mai multe proteste ale șoferilor de taxi, Primăria Cluj-Napoca s-a răzgândit. Tarifele la taximetrie vor crește. Decizia va fi luată joi.
În prezent, pe raza municipiului Cluj-Napoca, tarifele maximale de distanță pentru prestarea serviciilor de transport persoane în regim de taxi sunt de 2,25 lei/km pe timp de zi, respectiv 3 lei/km pe timp de noapte.
„În urma analizelor, tariful stabilit a fi în acord cu prețurile actuale plătite de operatorii de taximetrie este de 2,95 lei/km (tarif de zi). În ceea ce privește tariful de noapte, acesta nu va fi mai mare decât cu până la 50% din tariful de zi. Tariful de noapte a fost stabilit la 3,25 lei/km”, arată municipalitatea.
„Este un proiect pe ordinea de zi cu propunere de creștere a tarifelor pentru taximetre. Propunerea este în urma analizei pe care am făcut-o în Comisia de Prețuri și Tarife, am ajuns la concluzia că tarifele, conform calculelor pe care le-am făcut, de la 2,25 lei tariful de zi va crește la 2,95 lei, în condițiile în care colegii mei din Consiliul Local vor aproba acest lucru, iar tariful de noapte de la 3 lei va crește la 3,25 lei”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea.
Mai multe taxiuri ziua
Viceprimarul mai spune că aceste tarife vin însoțite de unele condiții.
„Toate aceste tarife au fost calculate conform legislației în vigoare, au fost luate toate elementele în calcul, avem niște formule de calcul destul de complexe pentru stabilirea tarifelor de taximetrie, și am avut în vedere prin stabilirea acestor tarife și creșterea calității activității de taxi. Nu doar creșterea, ci am impus și câteva condiții pentru creșterea calității de taximetrie la Cluj-Napoca. Dacă tariful de zi crește cu 31%, cel de noapte crește cu doar 8% pentru că ne propunem să avem mai multe taxiuri pe timp de zi. Noaptea, dacă ajungi la ora 2 sau la ora 2.10 acasă nu e niciun fel de problemă, dar ziua, dacă ai o întâlnire la ora 9 și ajungi la ora 9.15 este deja o problemă”, a conchis Tarcea.
Asociația de Monitorizare Taxi Transilvania a solicitat majorarea tarifelor de transport în regim de taxi justificând că “tarifele practicate de transportatorii autorizați de UAT Cluj-Napoca nu au suferit modificări în ultimii 6 ani”.
Nou regulament pentru taximetriști
În ultimele luni, taximetriștii clujeni au protestat în parkingul Primăriei pentru că municipalitatea refuza să mărească tarifele.
„Se aprobă tarifele maximale pentru transportul de persoane în regim de taxi pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca în cuantum de 2,95 lei/km pe timp de zi, respectiv 3,25 lei/km pe timp de noapte, tarife care include TVA”, se arată în proiectul de hotărâre care va fi votat în ședința de Consiliu Local de joi.
În vara acestui an, Asociația de Monitorizare Taxi Transilvania a trimis un document prin care solicita Consiliului Local majorarea tarifelor de taxi până la 3,75 lei/km, pe timp de zi și 4,5 lei/km pe timp de noapte.
Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca a adoptat, pe 1 octombrie, regulamentul de taximetrie pentru următoarea perioadă.
2.500 este numărul maxim de taximetre în Cluj-Napoca, anunță primarul Emil Boc. Dintre acestea, 2.469 posedă licențe standard, în timp ce 31 de licențe sunt păstrate exclusiv pentru taximetrele electrice.
„Din 2021, toate taximetrele vor fi dotate cu POS, să poți plăti cu cardul, iar din 2022, toate mașinile de taxi vor fi de cel puțin Euro 5, pentru a diminua poluarea în oraș și pentru a asigura un transport de calitate”, a dezvăluit Emil Boc.