monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Premieră la Teatrul „Puck": „Trei crai din Betleem"

Micii și marii clujeni sunt așteptați la Teatrul Puck în acest weekend la o premieră în ton cu luna decembrie și cu sărbătorile de iarnă.

Sâmbătă, 7 decembrie, de la orele 11 și 17, artiștii Teatrului „Puck" vor prezenta o nouă premieră. Este vorba de un spectacol cu tematică de Crăciun – „Trei crai din Betleem"/„A Betlehemi királyok", în regia lui Demeter Ferenc.

Dacă un înger ar coborî din cer, am mai putea oare să credem asta? Într-o lume plină de târguri de Crăciun si de oferte irezistibile, mai există loc pentru miracol?


Cei trei crai descoperă chemarea divină și pornesc la drum spre Betleem. Pe drum se ceartă, se împacă și, pe neobservate, ne conduc la palatul lui Irod, iar apoi la ieslea din Betleem, locul cel mai sfânt.

În povestea lor, nici diavolul nu doarme, ba chiar încearcă să îl fure pe nou-născut. Bineînțeles, nu reușește, pentru că este oprit de îngeraș, de mielușel și de copii.


„Poveștile de Crăciun au o tradiție veche, având origini încă din vremurile apariției creștinismului. Una dintre cele mai importante sărbători, Crăciunul deschide seria sărbătorilor de iarnă. Este o ocazie bună pentru a evoca și a retrăi experiența miracolului sfânt, printr-o atmosferă plină de emoție. Pregătirile pentru poveștile de Crăciun încep odată cu serile lungi de iarnă, când nu doar copiii, ci și adulții iau parte la jocurile specifice perioadei. Colindele și jocurile pline de bucurie ne amintesc, așadar, de copilărie", spune regizorul Demeter Ferenc.

Este un spectacol tradițional, cu inserții moderne, prezentat de actorii Erdei Emese, Bodnár Tibor și Mostis Balázs. Păpușile sunt create de Gál Orsolya, iar textul spectacolului este adaptat de Demeter Ferenc, având la bază poezia lui József Attila: Három királyok (Trei crai) și elemente folclorice.


Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

De asemenea, duminică, 8 decembrie, de la orele 11 și 12.30 este programat spectacolul nonverbal „Alfonso și vrăjitoarea", în regia și scenariul lui Decebal Marin.


Este povestea motanului Alfonso, care trăiește alături de o vrăjitoare într-un castel în care toate lucrurile sunt negre. Enervată de faptul că motanul este invizibil în castelul negru, vrăjitoarea apelează la magie și îl transformă într-un motan verde. Viața lui se schimbă brusc: nu mai poate dormi pe fotoliu pentru că este văzut, nu se mai poate căţăra pe candelabru pentru că este prins, nu se mai poate vârî în pat pentru că este descoperit şi alungat în grădina verde!

Scenografia și pictura sunt semnate de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, iar mecanismele de Iulian Lungu, Călin Mureșan și Decebal Marin.


Distribuția este formată din Ramona Atănăsoaie, Iulian Lungu, Călin Mureșan și Angelica Pamfilie.

Vârsta minimă recomandată este de patru ani.