monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Acoperișuri verzi în Cluj? Blocurile comuniste, supuse „renovării ecologice”, ar deveni grădini

Peste 30 de clujeni s-au întâlnit, la finalul săptămânii trecute, ca să dezbată cum se poate face grădinăritul comunitar în Cluj-Napoca.

Acoperișuri verzi în Cluj? Blocurile comuniste, supuse „renovării ecologice”, ar deveni grădini, sursă foto: Bugetare participativă 2019

În cadrul dezbaterii publice organizată de membrii Asociației Societate Organizată Sustenabil (SOS), la Palatul Urania, posibilii „grădinari” – arhitecți, ecologiști, peisagiști, reprezentanți ai administrației locale – au redactat și au înaintat Primăriei municipiului Cluj-Napoca un draft de Hotărâre de Consiliu Local (HCL), pentru a încuraja grădinăritul comunitar.

„A fost mai mult decât o dezbatere, am făcut și joc de roluri pentru a ne destupa imaginația, căci ne-am împărțit pe grupe, iar unii deveneam grădinari, funcționari publici, proprietari privați ori cetățeni și arătam care e perspectiva noastră și conflictele posibile. Până să avem un HCL care încurajează grădinăritul comunitar, este important să nu mai amendăm grădinăritul pe spațiul public. Un alt HCL mai vechi, de acum un deceniu, dă amenzi de 1.000 de lei pentru cei care grădinăresc în spațiul public”, se arată într-un mesaj al Asociației SOS.


Deputatul Adrian Dohotaru susține că grădinăritul comunitar merită păstrat și răspândit, pentru că grădinile informale s-au tot diminuat în ultimele decenii în urma expansiunii imobiliare, dar și din cauza faptului că a fost considerat – greșit, în percepția deputatului – drept o practică necivilizată grădinăritul la bloc.

Vă reamintim că proiectul „Acoperișuri și fațade verzi” (150.000 de euro), inițiat de Octav-Cristian Florescu, este unul dintre cele 15 proiecte care au obținut votul clujenilor la programul Bugetare participativă 2019. Prezent la dezbaterea din weekend-ul trecut, ideea lui Octav Florescu dorește să schimbe fața clădirilor din Cluj-Napoca, majoritatea fiind niște blocuri „gri și reci”, din punct de vedere ecologic.


Scopul proiectului este de a motiva poprietarii să își renoveze imobilele din punct de vedere ecologic prin investiția în panouri solare sau grădini urbane. Dacă privim cu atenție orașele-model la care aspiră clujenii, acoperișurile verzi sunt prezentul și viitorul naturii urbane, susține inițiatorul proiectului. Astfel, Primăria, alături de ONG-urile ecologice, ar trebui să susțină propietarii de imobile în această direcție de evoluție a ecosistemului urban – „a renova ecologic”.

Opțiuni de divizare a bugetului pentru proiect

1. „Aplicare prin exemplu” – proiecte pilot/experimentale (2-3) pentru a renova ecologic


– 1.1. Blocuri construite în perioada comunistă (au structura de rezistență solidă);
– 1.2. Renovarea ecologică a acoperișurilor centralelor termice de bloc, care aparțin de Regia de Termoficare.

2. „Susținere”


– 2.1. Susținere prin divizarea bugetului către primele 30 de imobile care aplică (susținere parțială a renovării ecologice);
– 2.2. Susținerea proprietarilor de imobile care și-au renovat ecologic clădirea, prin acordarea de reducere de la plata impozitului pe acel imobil (acoperișul este verde? » minus 5-10% din impozit);
– 2.3. Punerea la dispoziție a unei echipe specializate care să facă studiu de fezabilitate (rezistență) pentru imobilul vechi, ai cărui proprietari vor să își renoveze ecologic imobilul pe cont propriu;

+ Alocarea unei sume de bani (de exemplu 3.000 €) pentru promovarea proiectului de renovare ecologică a imobilelor.


CITEȘTE ȘI: Revine grădinăritul „la bloc” în Cluj-Napoca?

CITEȘTE ȘI: 15 idei pentru Cluj-Napoca. Clujenii au votat proiectele de top la Bugetare participativă 2019