monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Imprimeria Ardealul, scoasă la vânzare la preț de chilipir! Mircia Giurgiu: „Totul este nelegal”

Terenul de 1,5 hectare din inima Clujului, pe care se află Imprimeria Ardealul, proprietate a Ministerului Culturii, prin Compania Națională a Imprimeriilor (CNI) Coresi SA, a fost scos la vânzare.

Imprimeria Ardealul, scoasă la vânzare la preț de „chilipir”! Mircia Giurgiu: „Totul este nelegal”

De câteva zile, pe ușa de acces de la Imprimeria Ardealul din Cluj-Napoca, a apărut un anunț prin care se anunță scoaterea la vânzare publică a terenului de 15.070 mp, pentru suma de 14,5 milioane de euro. Anunțul poartă antetul societății Victrix Capital SRL, societatea care se ocupă de reorganizarea judiciară a CNI Coresi SA, conform evz.ro. Mircia Giurgiu, liderul Sindicatului Liber al Tipografilor din Cluj a confirmat și el informația.

„Da, este adevărat. Totul este nelegal, pentru că în reorganizarea companiei nu este prevăzut așa ceva. Există și un răspuns pentru ministrul actual al Agriculturii (n.red. Adrian Oros) care, la începutul anului, a făcut o interpelare la fostul ministru al Culturii (n.red. Daniel Breaz), în care acesta spune că sediile din Oradea și Cluj-Napoca nu vor fi vândute. Chiar asta se întâmplă acum”, a confirmat Mircia Giurgiu, pentru Monitorul de Cluj.


Vă reamintim că, în această toamnă, sindicaliștii au arătat faptul că Hotărârea Adunării Creditorilor CNI Coresi SA din data de 12 septembrie 2019, prin care a fost aprobată vânzarea proprietății imobiliare situată pe Bld. 21 Decembrie 1989, nr. 146, unde se află sediul Sucursalei Imprimeria Ardealul Cluj și terenul aferent acestuia, este lovită de „nulitate absolută”. Administratorul judiciar ar fi trebuit să convoace în prealabil Adunarea Generală a Acționarilor CNI Coresi SA, pentru a aproba această vânzare, lucru care nu s-a întâmplat.

Terenul, scos la vânzare „la ofertă”

„Totul este nelegal, nici Adunarea Generală a Acționarilor nu a votat așa ceva. Interpelarea arată clar că tot ce am spus este adevărat. Rareș Bogdan (n.red. europarlamentar PNL) a spus că ne ajută, se ocupă, iar Adrian Oros ne-a ajutat cu acea interpelare. Noi am contestat și vânzarea, și faptul că au dat afară oamenii, și organigrama, tot. Avem termen pe 11 decembrie”, a mai declarat Mircia Giurgiu, făcând referire la faptul că angajații Impremeriei Ardealul au fost disponibilizați, a doua oară în acest an, preavizele începând „să curgă” din data de 15 noiembrie.


Evaluarea proprietății imobiliare în cauză la un preț de pornire de 14.927.000 euro, exclusiv TVA, este „vădit frauduloasa și prejudiciabilă”, se plâng sindicaliștii, având în vedere faptul că imobilul este situat în zona centrală a municipiului, în care prețul de piață al terenului este de aproximativ 2.000 euro/mp.

Astfel, valoarea totală a terenului ar trebui să fie de peste 30 de milioane de euro – o valoare dublă față de evaluarea propusă de administratorul judiciar și aprobată de Adunarea Creditorilor. „Evaluarea imobilului doar la jumătate din valoarea sa de piață constituie un indiciu că se pregătește o licitație cu dedicație”, mai spun sindicaliștii.


CITEȘTE ȘI: CUTREMUR la Imprimeria Ardealul! Zeci de angajați, puși pe liber, sindicaliștii se plâng de abuzuri și merg la DNA

CITEȘTE ȘI: Imprimeria Ardealul Cluj continuă lupta pentru supraviețuire. Giurgiu: „Dacă va fi nevoie, mă întorc în activitatea sindicală!”


CITEȘTE ȘI: Imprimeria Ardealul nu se dă bătută! Administratorul special vrea s-o închidă, directorul se opune: „Noi muncim, suntem pe profit!”

Fisiere: