monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O echipă a platformei Netflix a fost agresată în timp ce realiza un documentar legat de furtul din pădurile României

Tăierile ilegale de lemn din codrii seculari sau din parcurile naţionale ale României fac subiectul unei anchete realizate de o echipă de jurnalişti americani şi vor fi prezentate în cadrul unui mini-serial difuzat de Netflix.

 

Realizatorii seriei de documentare intitulată „Broken” şi activiştii care îi însoţeau la filmările de la Sebeş, din Parcul Național Retezat și din Domogled, au fost agresaţi de exploatatorii de lemn din Valea Cernei, fiind „sechestrați” în pădure, anunţă organizaţia Agent Green.


„Arborii din pădurile seculare din mijlocul parcului naţional Domogled au ajuns o mobilă ieftină pe toată Planeta şi decepţioneazâ consumatorii. «Broken», este serialul Netflix care va fi difuzat în 190 de ţări începând cu 27.11. În episodul despre păduri, echipa Neflix şi Agent Green au fost agresate de tăietorii de lemne. Am scăpat cu bine toţi şi vom scoate adevărul la lumină despre monştrii care se ascund în spatele unei piese de mobilă ieftină”, a anunţat organizaţia Agent Green.

Oficialii platformei de streaming online Netflix au anunţat lansarea, pe 27 noiembrie, a unei mini-serii documentare intitulate Broken. Investigaţiile vizează prezentarea daunelor dramatice cauzate naturii de marea industrie de consum.

Etichete: furt paduri