monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Untold, Electric Castle şi Jazz in the Park, nominalizate la European Festival Awards 2019

Cele mai mari festivaluri din țară, nominalizate la European Festival Awards 2019. Untold, Electric Castle şi Jazz in the Park pot fi votate până pe 30 noiembrie 2019.

Untold, Electric Castle şi Jazz in the Park au fost nominalizate la European Festival Awards.

"Am fost nominalizați ca Best Small Festival la European Festival Awards. Cu ajutorul tău putem ajunge în semifinală, so start voting right now! Deadline: 30 noiembrie. Le ținem pumnii cu ocazia asta și celor de la Electric Castle (Best Medium Sized Festival) și UNTOLD (Best Major Festival)", au transmis organizatorii Jazz in the Park. 


Untold a fost desemnat Best Major Festival în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda, fiind pentru prima dată când un festival aflat la prima ediţie câştigă marele premiu. O altă recunoaștere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant național al industriei de marketing și comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015.

Nici celelalte două festivaluri clujene nu se află la primele nominalizări, însă până în prezent nu au reuşit să câştige la categoriile menţionate.


Anul acesta, Untold a atras peste 370.000 de participanţi în cele patru zile de festival, iar mai bine de 20% dintre aceştia au fost turişti străini. De al an la an numărul de participanţi la festival a crescut cu circa 15%. La o prima estimare, din cei peste 370.000 de participanți, cei 300.000 veniți din afara Clujului au cheltuit fiecare în medie, în cele 4 zile, cel puțin 150 euro, pe cazare, transport, restaurante, terase, cumpărături, vizite la muzee etc. La un calcul simplu, acest lucru înseamnă o infuzie de capital în comunitatea clujeana, de peste 45 milioane euro.

Pe scena principală a festivalului au urcat Tinie Tempah, Nicky Romero, David Guetta, Martin Garrix sau Robbie Williams.


Cea mai mare audiență la Electric Castle în 2019

Peste 230.000 de participanți a numărat cea mai recentă ediție Electric Castle, aceasta fiind cea mai mare audiență din istoria de 7 ani a festivalului.

Florence + The Machine, 30 Seconds to Mars şi Bring Me the Horizon au capetele de afiş ale ediţiei din 2019 a festivalului Electric Castle, care a avut loc în perioada 17 - 21 iulie, la Bonţida. Li s-au alăturat Li se alătură Bring Me The Horizon, The Vaccines sau Tommy Cash.


Donații de 18.000 de euro la Jazz in the Park

A șaptea ediție Jazz in the Park a avut loc între 4-7 iulie 2019 unde peste 30 de trupe din întreaga lume au urcat pe cele patru scene aflate în Parcul Central din Cluj-Napoca. Pe întreaga durată a festivalului, mai bine de 100.000 de persoane au participat atât la concertele de jazz, cât și la diferitele activități pregătite de organizatori și partenerii acestora în întreg parcul. Ediția din acest an a avut, fără doar și poate, cel mai bun lineup din întreaga istorie a festivalului. Publicul venit în Parcul Central s-a bucurat de concerte memorabile, aplaudând minute în șir nume importante ale genului, printre care Ghost-Note (US), Delvon Lamarr Organ Trio (US), Judith Hill (US), Shai Maestro Trio (IL), Chassol (FR), Tiny Fingers (IL), Festen (FR), Ours Samplus (FR), Hristo Yostov: Jazz Cats (BG), Malox (IL) și Kosmic Blues (RO).

Un alt record înregistrat la această ediție a Jazz in the Park este legat de cumpărarea biletelor neobligatorii pentru Fondul Jazz in the Park. Peste 4.000 de persoane au donat 18.000 euro pentru finanțarea celor trei proiecte culturale care urmează a fi susținute în cadrul Fondului: voucherul cultural care permite persoanelor cu venituri mici primesc bilete gratuite la spectacole de film, teatru, operă sau muzee, programul de terapie prin artă în spitalele din România, inițiat de Create. Act. Enjoy, și Drama 5 - o serie de rezidențe de creație pentru tinerii dramaturgi din România, proiect al teatrului independent Reactor de creație și experiment.