Actualitate
Emil Boc a semnat la Bruxelles „Declarația orașelor care încurajează start-up-urile”
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a avut o întâlnire cu Mariya Gabriel, comisar european pentru Inovare și Tineret, dar și cu alți primari ai orașelor din Uniunea Europeană.
Fonduri europene pentru inovare, educație, dezvoltare regională, start-up-uri și crearea de hub-uri alternative de inovare în orașele europene care nu sunt capitale ale țărilor europene au constituit principalele teme ale întâlnirii cu comisarul european pentru Inovare și Tineret. De asemenea, Boc a semnat „European Startup Cities Declaration” – Declarația orașelor care încurajează startup-urile.
„Astfel, alături de Malaga și Valencia (Spania), Varna și Celopech (Bulgaria), Galway (Irlanda) Aveiro și Braga (Portugalia), Lyon (Franța), si Heraklion (Grecia), Cluj-Napoca este de azi (n.red. miercuri) pe lista primelor orașe care își asumă inițierea unor parteneriate între ecosisteme de inovare europene pentru a crea sinergii între programele de inovare și cele pe fonduri structurale. Scopul este acela de a diminua disparitățile regionale în materie de dezvoltare și inovare și, de asemenea, nimeni să nu mai fie obligat să își părăsească orașul, regiunea sau țara din motive economice”, a precizat Boc, într-o postare pe Facebook.
CITEȘTE ȘI: OPINIE. 5 lucruri care fac din Cluj-Napoca un oraș cool pentru startup-uri
CITEȘTE ȘI: Emil Boc: „Oamenii cu talent pot schimba un oraș și sunt cel mai de preț bun”