235 de ani de la marea răscoală țărănească din Transilvania a lui Horea, Cloșca și Crișan

Un rol important în pregătirea şi declanşarea răscoalei l-a avut aşa-numitul „tumult” de la Câmpeni, petrecut în ziua târgului de ţară din 24 mai 1782. Evenimentul a reprezentat o adevărată răscoală a celor prezenţi, constituindu-se într-o verigă semnificativă a lanţului de frământări sociale care au prevestit şi pregătit însăşi răscoala din 1784.

Începând cu vara lui 1784, situaţia din Principat a devenit încordată. La 28 octombrie 1784, Crişan (Marcu Girgiu sau Crişan Giurgiu, iobag din Cărpiniş) a cerut ţăranilor prezenţi la târgul de la Brad să participe la o adunare la Mesteacăn, unde s-a hotărât continuarea acţiunilor în vederea conscrierii. Astfel a fost constituită o grupare ţărănească care urma să plece spre cetatea Alba Iulia, unde ţăranii sperau să primească arme şi să devină astfel militari, soldaţi ai împăratului. Locul de adunare l-au fixat la Curechiu, unde chiar în prima de zi de noiembrie a avut loc un incident provocat de slujbaşii nobiliari care încercau să-i oprească pe ţărani cu forţa. Încercarea autorităţilor de a-l aresta pe Crişan a eşuat.

La 2 noiembrie 1784, Crişan a cerut ţăranilor adunaţi la Curechiu să se ridice la luptă pentru lichidarea nobilimii, izbucnind astfel marea răscoală ţărănească condusă de Horea, Cloşca şi Crişan. Ţăranii s-au îndreptat spre Crişcior, unde au incendiat curţile nobiliare şi au ucis 17 persoane. De aici, o parte din răsculaţi s-au îndreptat spre Mihăileni, iar alții spre Brad. La 3 noiembrie, ţăranii conduşi de Crişan au atacat Ribiţa şi au executat 42 de nobili. În ziua următoare, a fost atacată Baia de Criş, potrivit lucrării „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

Răsculații s-au împărțit în două cete

O coloană de ţărani, condusă de Horea şi de Cloşca, a ocupat la 5 noiembrie Câmpenii, apoi Abrudul (6 noiembrie). Răsculaţii s-au împărţit în două mari cete: una condusă de Cloşca a urmat, în jos, cursul Arieşului, alta, în frunte cu fiul lui Horea, Ioan (născut 1765) coboară pe Ampoi. Din ceata lui Cloşca porneşte un grup care a atacat şi incendiat curţile de la Sălciua şi Sângeorzul Trascăului, unde iobagii maghiari s-au alăturat celor români.

Până la 5 noiembrie, întreg Zarandul era cuprins de răscoală. În zilele de 6 şi 7 noiembrie a avut loc un asalt nereuşit asupra Devei. 44 de ţărani luaţi prizonieri au fost executaţi. O altă ceată de ţărani a distrus curtea din Săvârşin a vicecomitelui Forrai, iar alta a înaintat pe valea Mureşului intrând în comitatul Sibiului. La 11 noiembrie, ţăranii au dat un ultimatum nobililor asediaţi la Deva, cerând desfiinţarea nobilimii şi împărţirea între ţărani a moşiilor acesteia.

Cloşca a încheiat la 12 noiembrie 1784, cu vicecolonelul Schultz, armistiţiul de la Tibru, care prevedea încetarea ostilităţilor pe timp de opt zile. Generalizarea armistiţiilor între diversele cete de ţărani şi armată a determinat încetarea acţiunilor ţărăneşti. Împăratul Iosif al II-lea a ordonat la 21 noiembrie reprimarea răscoalei de către armată. Între 27 şi 29 noiembrie au loc o serie de ciocniri între răsculaţi şi armată, la Brad, Hălmagiu, Râmeţ şi Lupşa. Victoria a fost a ţăranilor.

Horea și Cloșca, prinși în Munții Gilăului

Armata a înfrânt rezistenţa ţărănimii la începutul lunii decembrie, ocupând Abrudul, apoi Câmpenii (11 decembrie). Refugiaţi în munţi, Horea şi Cloşca au fost prinşi la 27 decembrie 1784, în pădurea Scoruşet din Munţii Gilăului. Au fost duşi şi închişi la Alba Iulia. Crişan a fost prins la sfârşitul lunii ianuarie şi întemniţat tot la Alba Iulia. A sfârşit aici, după ce s-a spânzurat cu nojiţele de la opinci. Horea şi Cloşca au fost executaţi la 28 februarie 1785, prin frângerea cu roata.

În contextul desfăşurării răscoalei ţărăneşti transilvănene, Curtea din Viena s-a văzut obligată să reia acţiunea de reformă socială în Transilvania, să reglementeze raporturile dintre iobagi şi nobili. A fost astfel publicată, la 22 august 1785, patenta imperială prin care era desfiinţată şi în Principat servitutea personală, dependenţa ţăranilor şerbi, care se puteau de acum căsători şi fără consimţământul domnului de pământ, aveau dreptul să se mute pe alte domenii, în alt sat, să înveţe carte şi meserii.

Se extindea, astfel, consecinţă a răscoalei ţărăneşti, măsura aplicată, prin stăruinţele Curţii imperiale, între anii 1780-1782 în celelalte provincii ale Imperiului habsburgic, de desfiinţare a servituţii personale a ţăranului şerbit, în Transilvania acest proces fiind întârziat de opoziţia nobilimii maghiare, potrivit volumului „Istoria Românilor. Românii între Europa clasică şi Europa Luminilor (1711-1821)” (Editura Enciclopedică, 2002).