Actualitate
Instrucțiuni de folosință la Centrul de Deșeuri de la Tișe. Inaugurare parțială, “spre iarnă”
Inagurarea parțială a Centrului de Deșeuri s-a mutat din “această toamnă” în “această iarnă”.
Anul trecut, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, anunţa că lucrările la Centrul de Deşeuri au intrat “în linie dreaptă”, finalizarea acestora urmând a avea loc în a doua jumătate a anului 2018. Acum, același Tișe spune că lucrările la acest obiectiv vor fi inaugurate, parţial, în această iarnă.
“Am cerut Agenției de Mediu autorizarea și darea în funcțiune parțială a Centrului de Deșeuri. Stațiile de transfer sunt gata în totalitate. Stația de piroliză a Primăriei va fi încorporată în acest Centru de Management Integrat al Deșeurilor (CMID), așa încât, odată obținute aceste avize, împreună cu proiectanții, vom putea în această toamnă spre iarnă, dorința noastră este în acest an, să dăm în funcțiune parțial acest Centru. Asta înseamnă că va fi folosit celula care are trei subcelule, centrul administrativ, căile de acces și va fi încorporată stația de piroliză și stația de osmoză, care împreună vor fi folosite până când, anul viitor, se va termina clădirea de peste deal (?!) și care va fi practic faza finală. Chiar mâine se discută la Mediu proiectul nostru. Dorința noastră e să dăm în funcțiune cât mai repede”, a declarat, miercuri, Alin Tișe la finalul ședinței de Consiliu Județean.
Instrucțiuni de folosire a primei celule din CMID
Centrul de Deșeuri nu este gata, este departe de a fi funcțional în ciuda laudelor Consiliului Județean că se lucrează la foc continuu și o parte a investiției este gata de inaugurare, județul Cluj a cheltuit sute de milioane de euro pe un proiect care de 8 ani de zile bate pasul pe loc, rampa de gunoi de la Pata Rât nu e închisă, clujenii plătesc facturi majorate la gunoi, iar rampele permanente ale RADP-ului (de patru ani de zile nu mai putem vorbi de rampe temporare) nu mai fac față tonelor de deșeuri care se depozitează acolo, Clujul fiind nevoit să își transporte gunoaiele la Oradea sau Târgu Mureș.
Consiliul Județean insistă că lucrările la Centrul de Deșeuri se află în grafic, finalizarea obiectivului fiind programată în 2023. Pentru a-și masca incompetența, Consiliul Județean spune că proiectul „a fost fazat”. Realitatea este că acest obiectiv trebuia finalizat încă din 2014.
“Vorbim de o singură celulă care are trei subcelule. Practic, gunoiul va fi prelucrat în stația de piroliză, stația Primăriei, după care gunoiul rămas după preselectare și procesare în stația de piroliză ultimul rest care rămâne va fi transportat și depozitat în prima subcelulă. Și tot așa până când se va finaliza anul viitor. Practic, aceste trei subcelule pot să depoziteze timp de 20 de ani ceea ce iese dintr-o stație de piroliză pe întreg județul. Doar ceea ce rămâne după preselectare va ajunge în aceste gropi, în aceste celule, de fapt care sunt gropi ecologice. Partea finală, partea umedă, se va pune pe fundul acestei subcelule care va fi folosită până la 20 de ani având în vedere capacitatea pe care o are. Piroliza transformă gunoaiele într-un fel asemănător cu rășina, cu pământul pentru plante, asemănător unui lichid vâscos. Dar, îndeosebi, se transformă în într-un material asemănător pământului care îl folosim la ghivecele de flori de acasă. Asta rămâne în fază finală, un fel de gunoi vegetal. În faza de preselectare gunoiul va fi valorificat. Pet-urile, fierul se valorifică”, a explicat Tișe.
Se închide Pata Rât. În 15 noiembrie. Care an?
Închiderea rampei de gunoi de la Pata Rât a ajuns o afacere de zeci de milioane de euro. Consiliului Judeţean Cluj închide rampa de deşeuri…de 8 ani de zile.
“În paralel cu Centrul de Deșeuri, noi lucrăm la închiderea rampei de la Pata Rât care are termen de închidere anul viitor. În jurul datei de 15 noiembrie, constructorul a zis că închide Pata Rât. Alături de celelalte patru rampe, Clujul va fi singurul județ care are toate cele patru rampe monitorizate pe infrigment închise”, a declarat Alin Tișe.