Actualitate
FOTO/VIDEO Panică la Viișoara! Mai multe magazii și un acoperiș, înghițite de flăcări
Un incendiu de mari proporții a avut loc, miercuri seară, în comuna clujeană Viișoara.
Potrivit ISU Cluj, trei autospeciale pentru stins incendii și o platformă pentru intervenții la înălțimi au intervenit pentru a stinge flăcările care au cuprins mai multe magazii în care erau depozitate lemne pentru foc, dar și acoperișul unui bloc de locuințe aflat în apropiere.
Locatarii fostului bloc CAP s-au autoevacuat și au închis majoritatea apartamentelor până la sosirea pompierilor. Cu toate acestea, un echipaj SMURD s-a deplasat preventiv la locul evenimentului, însă, din fericire, nu au fost anunțate persoane rănite.
Conform pompierilor clujeni, incendiul a fost anunțat în jurul orei 18:00, iar flăcările au fost stinse în ceva mai mult de o oră, militarii lucrând ulterior pentru desfacerea elementelor din acoperiș și a materialului lemnos depozitat în anexă pentru a stinge focarele care ardeau mocnit.
Circa 600 mp din acoperișul blocului a fost afectat în proporție de aproximativ 30%, în schimb anexele au fost distruse aproape în totalitate.