monitorulcj.ro Menu
Actualitate

STUDIU. Șomajul în rândul românilor cu studii superioare, al treilea cel mai scăzut în Europa în 2018

Șomajul în rândul persoanelor cu studii superioare care au vârste între 25 și 64 de ani era de 1,8% în România, în anul 2018, potrivit datelor Eurostat.

Cea mai mică valoare a șomajului, dintre țările Uniunii Europene, pentru cei cu educație de nivel universitar a fost în Cehia 1,1 procente, urmată de Ungaria 1,3%.
Cel mai mare nivel al șomajului în această categorie de persoane era în Grecia – 13,7%, și Spania – 8,5%. Media UE la acest capitol a fost de 3,9% șomaj în rândul populației cu vârste între 25 și 64 de ani, cu studii superioare. La egalitate cu noi sunt Malta și Polonia, iar Germania are un șomaj de 1,9%.

Din 2014 până în 2018 nivelul șomajului pentru cei cu studii superioare a scăzut cu aproape 3%, arată datele citate. Cota atinsă în 2018, de 1,8%, este cea mai scăzută din 1997 încoace, de când exista date Eurostat despre acest subiect.


Pe graficul alăturat se poate vedea că nivelul șomajului în rândul celor care au studii medii și profesionale este de asemenea la cel mai mic nivel din istoria măsurătorilor acestui indicator. În privința celor cu studii elementare, după o relativă stagnare a nivelului celor fără loc de muncă între anii 2005 și 2014, urmează o creștere mare în 2015, de peste un punct procentual, până la 7,7%. După care scăderea în bloc a tuturor valorilor până în 2019, inclusiv.

Șomajul este din ce în ce mai mic în rândul persoanelor care au un nivel de educație mai ridicat – concluzia este evidențiată pe toată această perioadă (1997-2018) existentă în statistica Eurostat. De fapt, este o concluzie valabilă la nivelul întregii Europe.


Prezența României în top 3 state europene cu un șomaj foarte mic în rândul celor cu studii de nivel terțiar arată și adâncirea unei crize a forței de muncă din România, menționată drept „tensionare” în rapoartele BNR din noiembrie 2018.