monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Teatrul Maghiar Cluj deschide stagiunea de anul acesta cu spectacolul Lulu în regia lui Enikő Eszenyi

Premiera piesei de teatru Lulu de Frank Wedekind va avea loc vineri, 6 septembrie, la orele 19:00, în regia lui Enikő Eszenyi, directorul Teatrului Vígszínház din Budapesta, aflată la prima sa montare clujeană.

Lulu este o piesă foarte specială, umorul, erotismul și dramatismul său o transformă într-o creaţie excepţională. O consider una dintre cele mai importante lucrări aparţinând literaturii universale. Prin intermediul destinului unei femei, piesa abordează probleme care sunt relevante şi astăzi. Există puțini autori care pot contura într-o astfel de manieră un personaj feminin, respectiv, bărbaţii care o înconjoară. Îi cunosc bine pe artiştii trupei, așa că este o mare plăcere pentru mine să putem crea acest spectacol împreună”, a spus regizorul Enikő Eszenyi, potrivit unui comunicat de presă transmis de Teatrul Maghiar de Stat Cluj.

Rolul titular Lulu va fi jucat de către Éva Imre, distribuţia fiind întregită de către actorii Áron Dimény, Attila Orbán, Miklós Bács, Loránd Farkas, Gábor Viola, Imola Kézdi, Loránd Váta, Balázs Bodolai, Csilla Albert, Ervin Szűcs, Zsolt Bogdán, Péter Árus, Tímea Gyenge și Alpár Fogarasi.
În cadrul conferinţei de presă, Gábor Tompa a anunțat, de asemenea, proiectele stagiunii 2019/2020. După premiera piesei Lulu va urma pe 19 noiembrie prezentarea spectacolului Mutter Courage şi copiii ei, în regia lui Armin Petras, eveniment care va deschide cea de-a 18-a ediţie a Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa. A treia premieră a stagiunii, drama Alice în pat de Susan Sontag, va avea loc pe 14 decembrie, în regia lui Dorka Porog. În februarie, urmează premiera musicalului Scripcarul pe acoperiș, pus în scenă de către László Béres, în timp ce în aprilie, Radu Alexandru Nica va regiza piesa Pool (No Water) de Mark Ravenhill în Sala Studio al teatrului. Stagiunea se încheie în iunie, cu premiera piesei Patimile lui Iov de Hanoch Levin, în regia lui Ilan Ronen.
Punctul culminant al stagiunii va fi cea de-a 18-a ediţie a Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa, care va avea loc în perioada 19-30 noiembrie.  Evenimentul care se va întinde pe aproximativ 12 zile, va cuprinde treisprezece spectacole prezentate de către teatrele membre ale Uniunii Teatrelor din Europa, spectacole puse în scenă de către regizori precum Michal Dočekal, Gabriele Vacis, Andrei Șerban, Enikő Eszenyi, Nuno Cardoso, Margarita Mladenova și Frank Hofmann.