monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Panică în noapte pe Aleea Cioplea! Un mic detaliu ce putea curma viața unei familii

Un incediu a avut loc, în noaptea de luni spre marți, pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Panică în noapte pe Aleea Cioplea! Un mic detaliu ce putea curma viața unei familii

Potrivit ISU Cluj, două autospeciale pentru stins incendii și un echipaj al SAJ fost alertate în cursul nopții ca urmare a unui început de incendiu care a avut loc într-un apartament situat pe Aleea Cioplea, din municipiul Cluj-Napoca.

Pompierii sosiți de urgență la fața locului au găsit mai multe lucruri arse, care fuseseră evacuate pe geam de către unul dintre locatarii apartamentului. În camera unde izbucnise incendiul, pompierii au găsit câteva obiecte de mobilier afectate de ardere, care au fost stinse imediat și mai multe lucruri evacuate în celelalte spații din apartament.


Locatarii apartamentului situat la etajul doi din blocul de patru etaje au refuzat consultul medical. Din fericire, nu au fost necesare măsuri de evacuare. Conform cercetărilor preliminare, se pare că incendiul a pornit de la un prelungitor electric defect, spun pompierii.

Etichete: incendiu pompieri