monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Reacția judecătorului Cristi Danileț după ce Dana Gârbovan a fost propusă ca ministru al Justiției

Judecătorul Cristi Danileț s-a arătat nemulțumit de propunerea PSD pentru ministrul Justiției.

După ce s-a anunțat că Dana Gârbovan este favorită pentru conducerea Ministerului Justiției, judecătorul clujean Cristi Danileț și-a arătat nemulțumirea pe rețelele de socializare.

„Un magistrat nu poate fi ministru: asta a decis recent CCR. Aceeași decizie stabilește ca magistratul în funcție nu poate fi nici secretar de stat”, a scris Danileț.


Ulterior, a revenit cu un mesaj în care spunea că ziua de 23 august este „un blestem pentru poporul român”.

„Pe 23 august 2017 ministrul Toader anunța tezele antireformei justiției imaginata de el. A fost cel mai mare rău politic din 2004 încoace: propunerile sale erau menite sa întoarcă justiția la vremurile când era controlată de politic. Multe din ele sunt azi, din păcate, text de lege.
Pe 23 august 2019 un personaj conservator cu viziuni antieuropene este propus ministru al justiției. După ani în care a criticat nefondat politici penale, a coborât în derizoriu eforturile anticorupție și a hrănit teoriile conspirative susținute de aparatul de propagandă antijustiție, acesta pare a avea o singură misiune: de a continua distrugerea a ceea ce cu greu s-a clădit ani de-a rândul de unii politicieni de buna credință și multi magistrați profesioniști. Hotărât lucru: ziua de 23 de august este un blestem pentru poporul român”, a spus judecătorul.