monitorulcj.ro Menu
Actualitate

5 minori tâlhăriți în Cluj. În aceeași noapte!

Cinci minori cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani au rămas fără telefoanele mobile și fără bani, fiind tâlhăriți de doi tineri.

La data de 17 august, în jurul orei 21.10,  doi minori de 12 şi 13 ani, din municipiul Cluj-Napoca, au sesizat Poliţia despre faptul că, în timp ce se aflau pe strada Bucegi din municipiu, au fost abordaţi şi ameninţaţi de către doi tineri necunoscuţi, care, prin ameninţări cu acte de violenţă, i-au deposedat de două telefoane mobile.

Ulterior, alţi 3 tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 16 ani, din municipiul Cluj-Napoca, au sesizat Poliţia municipiului Cluj-Napoca despre faptul că, în jurul orei 23.00, în timp ce se aflau pe strada Tipografiei, din municipiul Cluj-Napoca, au fost deposedaţi de doi tineri de diferite sume de bani, prin ameninţări cu acte de violenţă. După comiterea faptei, cei doi au plecat într-o direcţie necunoscută, reușind să sustragă circa circa 200 de lei.


“În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au reuşit identificarea şi reţinerea pentru 24 de ore a celor bănuiți de comiterea faptelor - doi tineri de 17 şi 18 ani, ambii din Cluj-Napoca. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor doi”, transmite IPJ Cluj.