monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lucrările pe Autostrada Sebeș-Turda, SISTATE

Constructorul Impresa Pizzarotti a sistat aproape în totalitate lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, avertizează Asociația Pro Infrastructură (API).

“Ritmul a scăzut treptat în ultima perioadă, iar motivul neoficial al noii înrăutățiri a situației este atitudinea celor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere care certifică foarte târziu lucrările executate sau chiar refuză să le certifice. Conform raportului CNAIR din iulie, stadiul fizic a ajuns la 73,5%, însă cel financiar este de doar 61,43%. Diferența de 12 procente înseamnă aproximativ 65 de milioane de lei, bani investiți de italieni în șantier și încă nedecontați de statul român. Am răspuns de nenumărate ori la promisiunile aberante ale ministrului Răzvan Cuc care vedea acest tronson inaugurat în 2019. Realist vorbind, cei 17 km ar putea fi inaugurați complet (toate nodurile și bretelele) abia spre sfârșitul anului viitor. Dar în condițiile actuale, plătind cu țârâita din cauza disputelor tehnice, birocratice și contractuale, chiar și finalizarea în 2020 iese din discuție”, spun membrii ONG-ului API.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, declara în luna martie, că lotul 1 al autostrăzii Sebeş-Turda va fi gata până la sfârşitul anului în curs, oficialul guvernamental menţionând că a primit asigurări similare şi din partea constructorului lotului 2.


"Lotul 1 (al autostrăzii Sebeş-Turda, n.r.) va fi gata la sfârşitul anului. Lotul 2 - eu aş aştepta luni să mă văd cu preşedintele firmei greceşti la minister şi să văd exact care sunt problemele pe care le au ei la firma lor, în condiţiile în care noi le-am dat toţi banii. Constructorul şi-a asumat că finalizează la sfârşitul anului, dar daţi-mi voie să am o rezervă. Eu îl sprijin cu tot ce are nevoie în sensul în care nu mai e nicio problemă administrativă pe lotul acela. (...) La plată sunt la zi. Vreau să vorbesc cu el să văd ce face şi pe Sebeş-Turda şi ce face pe centura la profil de autostradă a capitalei", a mai precizat ministrul Răzvan Cuc.