Actualitate
Noi reguli de circulaţie. AMENDĂ pentru cei care ţin telefonul în mână la volan sau îndrăznesc să facă LIVE-uri pe Facebook
Guvernul va aproba în şedinţa de luni un proiect de modificare a legislaţiei rutiere prin care vor fi amendaţi cei care folosesc telefonul sau orice dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video pe orice tip de vehicul, inclusiv pe cele care nu necesită permis auto.
Guvernul are pe ordinea de zi a şedinţei de luni proiectul de Ordonanţă de Guvern pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Printre modificări se numără aplicarea amenzii prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni din legislaţia rutieră pentru "ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere, aflat în mişcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducătorul acestuia”, conform proiectului de ordonanţă.
De asemenea, cei care conduc pe drumurile publice autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai şi folosesc telefonul sau orice dispozitiv cu funcţie de înregistrare vor fi sancţionaţi cu patru puncte de penalizare.
De asemenea, folosirea telefonului sau a oricărui dispozitiv mobil cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai va constitui contravenţie şi se va sancţiona cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu suspendarea permisului pentru 30 de zile dacă a mai fost comisă o contravenţie.
"Titularul unui permis de conducere eliberat de către o autoritate română sau străină, susţine, la cerere, testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie până în a 30-a zi, inclusiv, sau până în a 45-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru care poate solicita reducerea, după caz", mai arată modificarea legislativă.
Cei care au permisul suspendat vor da testul de cunoaştere a regulilor de circulaţie atunci când suspendarea a fost aplicată pentru:
"a) conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice;
b) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale".
Suspendarea permisului pentru faptele prevăzute mai sus se prelungeşte cu 30 de zile, dacă titularul nu promovează testul de cunoaştere a regulilor de circulaţie sau nu se prezintă pentru susţinerea acestuia până la expirarea perioadei de suspendare.