monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Românii, loviţi la capitolul „sănătate”

Statul va deconta mai puţine servicii medicale.

 

Guvernul va revizui pachetul de servicii medicale sociale, astfel încât statul să deconteze, începând cu anul viitor, tratamentul pentru mai puţine probleme de sănătate.

Pe lângă faptul că sistemul sanitar este aproape de colaps şi cadrele medicale pleacă pe capete în ţări străine, Guvernul şi-a propus acum să taie şi de la pacienţi. Aceştia vor beneficia, începând de anul viitor, de mai puţine servicii medicale decontate de stat. Angajamentul este inclus în ultima scrisoare de intenţie încheiată de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi aprobată la jumătatea lunii septembrie.

Fără servicii “neesenţiale”

Pachetul de servicii sociale din sistemul medical va fi revizuit, astfel încât să nu mai fie finanţate acele servicii medicale considerate “neesenţiale”. “Vom stabili un pachet revizuit de beneficii asigurate de guvern pentru a exclude acoperirea serviciilor de sănătate neesenţiale şi costisitoare, care urmează să fie aplicat anul viitor cu asistenţa tehnică a Băncii Mondiale. Serviciile excedentare vor fi furnizate cu asigurări suplimentare, inclusiv asigurări private”, se arată în document.

În documentul semnat cu FMI, Guvernul îşi anunţă totodată intenţia de a revizui preţurile de decontare a medicamentelor şi îşi menţine anagajamentul de a revizui lista medicamentelor compensate sau eliberate gratuit, fie pentru a diminua numărul acestora, fie pentru a le înlocui cu produse mai ieftine.

Sistemul medical, în expectativă

Emilia Groza, preşedinte al Casei de Asigurări de Sănătate Cluj (CAS Cluj), a declarat pentru monitorul că aude de definitivarea pachetului de bază al serviciilor medicale decontate de stat încă din 2001 dar că nu s-a întâmplat nimic concret până acum. În opinia ei, însă, nu ar fi rău dacă acest lucru s-ar întâmpla, dar spune că va fi extrem de dificil să se ajungă la un numitor comun între stat şi pacient.

„În primul rând, pacientul va trebui să înţeleagă de ce unele servicii medicale nu îi vor mai fi decontate de stat, deşi a plătit pentru ele la CAS şi de ce va trebui să îşi facă asigurare privată. Pacientul va fi revoltat, pentru el asta înseamnă că scoate mai mulţi bani din buzunar pentru servicii medicale care până acum erau gratuite pentru că plătea CAS. Nu va fi uşor din acest punct de vedere. În altă ordine de idei, această revizuire ar avea rezultate bune pentru sistemul actual medical, pentru că şi noi şi asiguratorii privaţi vom ştii clar cu ce venim în faţa pacientului. Trebuie evaluate exact serviciile de bază de care are nevoie un pacient, ca să nu păţească totuşi ceva grav pentru că nu are asigurare privată, ceea ce va fi dificil”, este de părere Emilia Groza.