Actualitate
Creatorii de film documentar din toată lumea s-au mutat în Cluj. Beliș devine decor de film
Prima zi a lunii august a dat startul ediției cu numărul 14 a celui mai important atelier de film documentar din estul Europei.
În tabăra de la Beliș a Universității Babes-Bolyai – gazda Aristoteles Workshop în acest an, cei 12 participanți din Germania, Italia, Lituania, Marea Britanie, Polonia, România, Statele Unite ale Americii, Ucraina și Ungaria și-au întâlnit tutorii.
Profesorii Arne Bro și Lotte Mik-Meyer, cineaști danezi cu o vastă experiență în domeniu, i-au ajutat să parcurgă primii pași în lumea filmului documentar, oferindu-le contextul de a se exprima și șansa de a se cunoaște într-un timp foarte scurt. Filmul este un limbaj universal și pornind de la această premisă, tutorii i-au provocat pe studenți să treacă direct la acțiune, implicându-i într-o serie de exerciții creative.
Ia o cameră, filmează ceva, spune-ți povestea în 3 zile
În foarte scurt timp, tutorii au reușit să-i cunoască pe toți cei 12 participanți, să identifice subiectele care îi preocupă pe aceștia în mod deosebit și să observe stilul vizual al fiecăruia.
“A fost un proces incredibil și mă declar încântată de potențialul artistic imens al fiecăruia dintre participanți. Vin din medii foarte de diferite, iar această diversitate culturală se traduce printr-o varietate de perspective asupra lumii”, a remarcat regizoarea Lotte Mik-Meyer, profesor de film documentar și studii de televiziune.
“De cele mai multe ori, studenții interesați de documentar abordează filmul într-o manieră foarte jurnalistică, dar aici am avut de-a face cu o adevărată colecție de artiști”, a adăugat Arne Bro, care conduce Departamentul de Film Documentar și Studii TV a Școlii Naționale de Film din Danemarca.
La finalul masterclass-ului, înainte să-și ia rămas bun de la experții danezi, tinerii cineaști au aflat numele viitorilor coechipieri. Distribuția regizorilor, operatorilor și editorilor în cele patru echipe formate a venit ca o concluzie a celor trei zile de studiu. În tot acest timp, fiecare dintre participanți a avut ocazia să se exprime prin intermediul jurnalelor zilnice și să analizeze împreună rezultatele colegilor.
“Mi-a plăcut foarte mult atmosfera intimă din sala de curs. Ne-a permis să ne împrietenim foarte repede cu toți colegii. Cred că asta ne va ajuta mult în producția filmelor realizate aici”, spune regizorul Sam Bassett (Marea Britanie), care va lucra în ultimele zile alături de ucrainianca Olya Chernykh (DoP) și editorul român Voicu Mureșan.
Stilul de lucru al celor doi tutori i-a impresionat cel mai mult pe studenți. “Întreg procesul prin care am trecut analizând filmele colegilor noștri, fără a judeca munca nimănui, au transformat această experiență în ceva extraordinar”, spune Julia Elger, editorul din Germania care va lucra la un scurtmetraj alături de regizorul englez David Power și directorul de imagine Bence Prokop, din România.
“Am învățat în numai trei zile că uneori, atunci când te gândești prea mult la ce ar trebui să faci, riști să te îndepărtezi de planul tău initial”, conchide Vasile Todincă, regizorul echipei formate din Maciej Thiem (DoP), venit din Polonia, și Ieva Sakalyte (editor), din Lituania.
Patru echipe de producție în căutarea unui subiect de film documentar
În următoarele săptămâni, echipele vor explora împrejurimile Belișului în căutarea subiectelor, sub atenta îndrumare a lui Isidore Bethel, regizor și producător. Alături de cel de-al treilea tutor, participanții vor căuta rețeta poveștilor de succes, explorând și lucrând zi de zi la proiectele lor de film, începând cu identificarea subiectului, și până la editarea unui prim draft.
“Motivul pentru care alegem un subiect de film este foarte important. Trebuie să simți fluturi în stomac atunci când crezi că l-ai găsit pe cel mai potrivit. Nu este important să îl identificăm acum, dar trebuie să film pregătiți să-l recunoaștem atunci când îl vom găsi”, concluzionează regizorul american Bronte Stahl, care explorează deja câteva posibile subiecte alături de colegii săi, directorul de imagine italian Lorenzo Fabbro și editoarea Claudia Alexandru, din România.
La finalul săptămânii, participanții îl vor cunoaște pe multi-premiatul regizor și producător Laurent Becue-Renard, iar întâlnirea cu el va reprezenta un adevărat examen. Cineastul îi va încuraja să exploreze în continuare temele selectate deja, sau din contra, îi va trimite din nou pe teren, în căutarea unor alte povești. În ultima zi de atelier, pe 31 august, cel puțin patru filme vor fi gata să pornească pe urmele celorlalte titluri de success.
Aristoteles Workshop (AW) a fost creat în 2006 de către producătorii Dan Nuțu și Cristina Hoffman, cu sprijinul televiziunii franco-germane Arte, pentru a susţine o nouă generaţie de cineaşti de film documentar, cu o experienţă anterioară în film sau producţia video. Începând cu 2018, Aristoteles Workshop este organizat în parteneriat cu Masterul de Film Documentar de la Facultatea de Teatru și Film UBB Cluj.
O parte dintre cele mai importante și mai premiate filme produse de Aristoteles Workshop pot fi urmărite pe cinepub.ro, platforma unde filmele românești se văd gratuit și legal de oriunde din lume.
Ediția cu numărul 14 a atelierului are loc între 1 și 31 august, la Beliș, județul Cluj.