monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FENOMEN METEO rar în Cluj-Napoca! Un vârtej asemănător unei TORNADE s-a creat în zona Gării. VIDEO

Clima din întreaga ţară a suferit modificări importante, iar în ultimele luni au fost înregistrate furtuni devastatoare, zile toride sau temperaturi mult sub media perioadei.

FENOMEN METEO rar în Cluj-Napoca!

Un fenomen meteo rar a fost surprins pe 26 iulie în Zona Gării, acolo unde un vârtej spectaculos i-a lăsat cu gura căscată pe mai mulţi martori care se aflau în zonă.

Pe pagina de Facebook Severe Weather Alert - România  au fost postate imagini video cu momentul rarisim surprins în mijlocul oraşului.


 


În România, tornadele sunt un fenomen pe cât de neobişnuit, pe atât de comun. În sezonul cald, din cauza încălzirii diurne a aerului, se creează o mişcare în sus a aerului, ceea ce duce în anumite condiţii la formarea norilor de furtună. Prin urmare, ei înmagazinează un volum imens de apă, care, la un moment dat, cade sub formă de precipitaţii. Prin urmare, apare un puternic curent descendent, care poate intra în rotaţie cu aerul cald din faţa furtunii, astfel, apare un fuior sau pâlnie la baza norului, care coboară şi atinge solul, producând o tornadă.

Imagini spectaculoase cu o furtună cu aspect de tornadă au fost filmate la Drajna, Dragalina și Ciulnița din județul Călărași.