Actualitate
“Nu e ceafă lată. Clujul este un teatru de război când vine vorba de parcări”. Taximetriștii reacționează în scandalul directorului Festivalului de Carte Transilvania
Gabriel Bota, directorul artistic al Festivalului Internațional de Carte Transilvania, a susținut că a fost lovit de un taximetrist. Taximetristul are o altă variant și spune că el a fost cel agresat.
Omul de cultură voia să plece de acasă împreună cu soția și fiica de doar câțiva anișori cu mașina de acasă, însă drumul era blocat de un taxi. Când taximetristul, care lucrează pentru firma clujeană Nova Taxi s-a întors la mașină, a avut loc un schimb de replici, iar Gabriel Bota a fost lovit. Ce s-a întâmplat după aceea, l-a dezamăgit profund pe directorul artistic al FICT, care susține că dorește să părăsească o țară în care autoritățile și medicii te ignoră.
Asociația Taximetriștilor Cluj a reacționat și a “decis să facă propria anchetă”.
“Nu încercăm sub nicio formă să acuzăm sau să apărăm pe cineva! Discrepanța dintre cele două relatări este evidentă și nimeni, cu excepția organelor de cercetare, nu este în măsură să judece faptele. Desigur, notorietatea de care dispune distinsul om de carte a creat emoție, frustrare și multe comentarii colorate la adresa colegului. Epitetele folosite atât în exprimare, în timpul incidentului, cât și în postare ne fac să credem că adevărul este la mijloc. Sub nicio formă nu încercăm să ne disculpăm colegul. O să răspundă pentru faptele sale. Dar în momentul în care cobori din mașină, înjuri, împingi, îți asumi! Chiar dacă accesul în felia de asfalt, temporar, ți-a fost blocată. Clujul este un teatru de război când vine vorba de parcare”, susțin taximetriștii.
“Colegul nostru nu este ceafă-lată, face sport, nu este țigan, este român, nu este infractor, nu are cazier, nu are lanț cu Christos la gât, nu joacă la păcănele!”, mai menționează Asociația Taximetriștilor Cluj.
Taximetristul susține că a fost chemat la Poliția Locală și amendat. ”Am fost amendat de două ori, o dată contravențional și o dată rutier. O amendă pentru comportament neadecvat de 500 de lei, pe strada Mihai Viteazu 26, și o amendă pentru oprire interzisă, 290 de lei și două puncte penalizare”, a spus taximetristul, citat de stiridecluj.ro.
Taximetristul a spus că incidentul din 19 iulie s-a produs altfel și că el i-a aplicat numai o palmă în față omului de carte. Taximetristul de la Nova spune că nu a fost la păcănele, ci a fost să cumpere flori pentru soția lui.
”Fiind aglomerată stradă, am parcat chiar la intrarea în curtea respectivă, neobservând că are poțile închise și că este intrare și ieșire. Am plecat cinci minute de lângă mașină și când m-am întors am auzit un domn claxonând și când m-am apropiat de mașină a început să mă înjure (...) Domnul a coborât atunci din mașină, îmbrâncindu-mă. M-am întors cu spatele și am căzut pe un gard viu de lângă poartă. M-am ridicat și l-am lovit. L-am lovit cu palma, în față. Am ripostat, m-am apărat cum ar veni”, a spus taximetristul.
„Trăiesc în țara cefelor-late, a țiganilor, hoților, infractorilor, încrezuților, lașilor, nepăsătorilor, jegurilor, miștocarilor, tupeiștilor și mizerabililor. Da, oameni buni, asta e țara în care trăiesc și pe care sper să o părăsesc cât mai curând. De această dată foarte hotărât”, a scris Gabriel Bota pe Facebook.
CITEȘTE ȘI