monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO/VIDEO Dezvoltatorii clujeni revoluționează instruirea controlorilor de trafic aerian și oferă primul simulator românesc!

Primul simulator românesc pentru instruirea controlorilor de trafic aerian a fost dezvoltat de către o companie din Cluj-Napoca.

Clujenii revoluționează instruirea controlorilor de trafic aerian și oferă primul simulator românesc!

Proiectul a fost pus la punct de compania clujeană SimSoft Distribution, în cadrul proiectului de cercetare „Instrument informatic inovativ pentru instruirea și testarea controlorilor de trafic aerian”. Astfel, produsul rezultat, botezat ATMIS AIO, se adresează atât clienților din sectorul civil, cât și din cel militar, cu scopul de a pregăti controlorii de trafic aerian să aibă reacții cât mai bune în situații de urgență, prevenind astfel pierderile materiale, dar mai ales umane.

Implementarea soluției a durat mai bine de doi ani, fiind prezentată jurnaliștilor, vineri, în cadrul unei conferințe de presă. Ioan Alexandru Drăgan, directorul general SimSoft, respectiv coordonatorul tehnic al proiectului, Paul Szanto au explicat cum funcționează simulatorul care revoluționează pregătirea controlorilor de trafic aerian. Practic, o simplă tabletă ia locul unei săli de curs costisitoare, programul putând fi accesat de oriunde în lume, cursanții având oportunitatea să interacționeze simplu cu aplicația și să rezolve diferitele scenarii simulate.


Aeroportul Cluj, printre aerogările care vor utiliza ATMIS AIO

Proiectul integrează tehnologii de ultimă generație – cloud computing, realitate augmentată, recunoaștere vocală și machine learning –, într-o soluție accesibilă inclusiv de pe terminale mobile, precum tabletele. Produsul rezultat reprezintă un important progres în instruirea continuă a controlorilor de trafic aerian din întreaga lume, care vor putea avea acces direct și ușor la scenarii complexe de antrenament, la costuri considerabil mai mici decât în prezent, susțin reprezentanții companiei ce are ca scop crearea și livrarea simulatoarelor software de management al traficului aerian.

„Motivul nostru a constat în realizarea unui instrument inovativ de instruire la distanță pentru acest sector, deoarece controlorii sunt supuși anual la sesiuni de instruire pentru actualizarea deprinderilor de management al traficului aerian. (...) Soluția a fost cerută de Aeroportul din Atena, urmând să beneficieze patru aeroporturi din Grecia, dar și de Romatsa (n.red. Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian), în România, pentru aeroporturile Otopeni, Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța, Suceava și Arad”, a precizat Ioan Drăgan. Fondatorul SimSoft a dezvăluit că valoarea totală a proiectului s-a ridicat la puțin peste un milion de euro, o mare parte din costuri fiind suportate din bani europeni.


În 30 de ani, controlul aerian va fi automatizat!

În timp ce la aeroportul londonez Heathrow controlorii de trafic aerian lucrează în ture de câte o oră, cu cel puțin câte o decolare sau aterizare la 2-3 minute, programul controlorilor de trafic aerian din Cluj-Napoca este mai lejer. Sunt doar 3-4 inși pe tură, dezvăluie Paul Szanto, controlorii îndeplinind și ture de câte 8 ore. Coordonatorul tehnic al programului a explicat că, în timp ce modul tradițional de instruire oferă posibilitate doar unui număr limitat de cursanți, prin intermediul ATMIS AIO – „din biroul din Cluj” – mii de controlori de trafic aerian vor putea exersa diversele scenarii.

Ioan Drăgan este ferm convins că, în 30 de ani, controlul aerian va fi complet automatizat. Deocamdată, acesta speră ca, prin rezultatul final al proiectului, ATMIS AIO să devină o platformă informatică inovativă pentru instruirea controlorilor de trafic aerian, mai ales în condițiile în care Romatsa a solicitat deja varianta completă a proiectului, ce urmează a fi finalizată în această toamnă.


„Un computer va avea în față întregul spațiu aerian european și va calcula pe unde să meargă acel avion, pe ruta cea mai scurtă, pentru a reduce poluarea, costurile și timpul, respectiv să aterizeze unde traficul de pasageri cel mai decongestionat. Recent, s-a făcut prima aterizare de avion complet automată, deci probabil că vor dispărea și piloții de avioane”, susține liderul SimSoft.

Etichete: aeroport cluj