monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Angajații Aeroportului Cluj continuă lupta cu Alin Tișe: “Stop minciunilor”

Consiliul Județean caută, fără succes, un expert care să cerceteze lucrările efectuate la pista aeroportului.

Monitorul de Cluj a arătat că nicio firmă nu este interesată să expertizeze pista Aeroportului dacă ar fi să ne luăm după faptul că forul judeţean caută, a treia oară, un expert care să cerceteze lucrările efectuate la acest obiectiv.

Acum, sindicaliștii de la Aeroport reclamă faptul că președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, face “afirmații mincinoase legate de capacitatea portantă a pistei de decolare – aterizare, susținând că valoarea PCN-ului este de 66, fără a avea o expertiză în acest sens sau fără a fi specialist în acest domeniu”.


Mai mult, angajații Aeroportului susțin că au pus la dispoziția Consiliului Județean Cluj expertiza privind determinarea capacității portante a pistei de unde rezultă că aceasta are o valoare mult mai mare (114) decât cea prevăzută în proiectul tehnic (105).

“Am aflat că doriți contractarea serviciilor de expertizare a pistei de decolare – aterizare, deși v-am pus la dispoziție expertizele efectuate de către firme autorizare/specializate în domeniu și acceptate de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română prin certificarea aerodromului. Doriți repetarea scenariului de la expertizarea platformei Apron 4 prin atribuirea contractului unui nespeciaslist în domeniu? Pe banii cui, domnule președinte? Atenție la cheltuirea banului public!”, spun sindicaliștii.


Aceștia îi solicită public lui Alin Tișe “să înceteze acțiunile de dezinformare a opiniei publice, de denigrare a activității angajaților și de manipulare a Sindicatului prin afirmații total neadevărate legate de activitatea desfășurată la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj”.

“Ați început încă din anul 2017, odată cu întâlnirea dintre reprezentanții sindicatului și ai conducerii Consiliului Județean Cluj, întâlnire la care ați acuzat/afirmat că la aeroport se rup procese verbale. Ținem să vă comunicăm că prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 24 iunie s-a constatat: “(…) Din actele de urmărire penală efectuate în cauză rezultă că fapta nu există (…) drept urmare s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri”, susține Ana-Maria Crețu, președintele Sindicatului Independent al Aeroportului Internațional Cluj.


“Mai mult, în referatul cu propunerea de clasare se menționează: «Din actele de urmărire penală efectuate rezultă că, fapta de sustragere sau distrugere de înscrisuri ... nu exită, afirmațiile publice ale președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, nu au fost confirmate de cercetările efectuate în cauză, respectiv audieri martori și predări de documente și nici nu au fost lămurite sau întărite cu ocazia audierii Președintelui Consiliului Județean Cluj, Tișe Alin»”, mai arată angajații Aeroportului.

Anul trecut, în octombrie, Consiliul Judeţean Cluj anunța că este dispus să plătească peste 12.000 de euro pe servicii de expertiză tehnică la pista aeroportului. În luna mai, valoarea contractului s-a dublat și a ajuns la 26.500 de euro, iar acum, forul județean a (re)lansat anunțul de achiziție a treia oară. Reprezentanţii instituţiei insistă să spună că la acest obiectiv s-au făcut lucrări de mântuială.


Consiliul Județean caută experți care să expertizeze proiectul tehnic și lucrările efectuate aferent obiectivului „reparaţii la suprafaţa de mişcare” aferente anului 2015. Valoarea estimată a contractului este de 125.000 lei fără TVA (26.500 euro). În paralel, Consiliul Judeţean plăteşte  alţi 127.578 lei fără TVA pe Servicii de expertiză tehnică la pista de decolare-aterizare de 3.500 metri – etapa I.