Actualitate
Americanii au transferat la Câmpia Turzii dronele MQ-9 Reaper din Polonia
Armata SUA a relocat în România, la Câmpia Turzii, dronele MQ-9 Reaper de la baza aeriană poloneză Miroslawiec, informează comandamentul forțelor aeriene americane din Europa și Africa.
În august anul trecut, Defense News scria că americanii au construit la Câmpia Turzii un hangar care ar putea fi folosit pentru operare de drone MQ-9, potrivit hotnews.ro.
Transferul dronelor, personalului și echipamentelor de suport ale Grupului de Operațiuni Expediționare 52, Detașamentul 2, este unul temporar, pentru perioada în care se efectuează lucrări la pista din Miroslawiec, potrivit sursei citate.
Detașamentul este o unitate geografic separată, dar care ține de Aripa de Luptă 52 din Spangdahlem AB, Germania, misiunea acestuia fiind de a desfășura misiuni de colectare de informații, supraveghere și recunoaștere.
Dronele MQ-9 operează în Polonia din mai 2018, relocarea temporară fiind realizată cu cooperarea deplină a aliatului NATO România, mai transmite comandamentul forțelor aeriene din Europa.
Forțele aeriene ale SUA au construit un hangar la baza 71 aeriană Campia Turzii care ar putea fi folosit pentru operarea de drone MQ-9 Reaper în scopul intensificării operațiunilor de recunoaștere și culegere de informații în estul Europei și Marea Neagră, relata, în august 2018, Defense News.
Reprezentanții Forțelor Aeriene Statele Unite în Europa au refuzat atunci să comenteze dacă există planuri concrete pentru operarea de drone MQ-9 la Câmpia Turzii în viitorul apropiat.