monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident spectaculos la Gherla: fără permis, a zburat în pârâu după un episod bahic

Un grav accident rutier soldat cu doi răniți a avut loc, luni seară, la Gherla.

Potrivit IPJ Cluj, vinovat se face un conducător auto în vârstă de 49 de ani, din Gherla, cel mai probabil pe fondul conducerii sub influența alcoolului și a pierderii asupra direcției de deplasare. Acesta a intrat în coliziune cu un parapet de protecție, pe care l-a rupt și a căzut cu mașina în albia pârâului Valea Fizeșului.

Bărbatul care conducea și pasagerul din dreapta, de 32 de ani, tot din Gherla, au fost răniți. Cu toate acestea, șoferul s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și vătămare corporală din culpă.


Polițiștii spun că bărbatul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, dar s-a dispus recoltarea de probe biologice. Acesta mai fusese reținut de oamenii legii și în cursul lunii aprilie, tot pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

Potrivit ISU Cluj, o autospecială a fost trimisă în sprijinul echipajelor SAJ, care au acordat asistență medicală de urgență pasagerilor din autoturism. Cei doi ocupanți au ieșit însă singuri din mașină până să sosească echipajele de intervenție, fiind ajutați de trecători să urce din albia pârâului.

Etichete: accident gherla parau