monitorulcj.ro Menu
Actualitate

VIDEO/FOTO Primele zile ale Festivalului de Teatru Turda, în imagini! Spectacole, expoziții, statui vivante!

În urmă cu două zile s-a dat startul Festivalului Internațional de teatru de la Turda, care va continua până în data de 7 iulie.

Timp de 10 zile Turda devine un centru cultural și artistic dedicat tuturor formelor de artă, adunând la un loc artiști din țară și străinătate, cu 100 de evenimente prezentate în 15 locații din oraș și din împrejurimi.


 

Festivalul Internațional de Teatru de la Turda (FITT) are loc în perioada 28 iunie – 7 iulie.Tema aleasă pentru 2019 este “Libertatea de a alege”, ce își propune o deschidere largă spre actul artistic, care oferă posibilitatea de a depăși limitele și constrângerile impuse de societate și de a găsi noi forme de expresie artistică.


„Libertatea de a alege este o temă generoasă care dă posibilitatea atât artiștilor cât și spectatorilor să descopere și să se descopere. Pe scenă este permis orice! Hai la teatru, hai la festival și ai să înțelegi ce înseamnă libertatea de a fi, libertatea de a te exprima, libertatea de a exista, libertatea de a crea!”, a spus Cătălin Grigoraș, manager Teatrul Aureliu Manea din Turda, organizatorul evenimentului.

Anul acesta vor participa mari nume ale scenei românești – Dorel Vișan, Emil Boroghină, Marius Bodochi, Tania Popa, Monica Davidescu, Irina Movilă, dar și mari instituții de profil din țară – Teatrul Național Marin Sorescu Craiova, Teatrul Regina Maria Oradea, Teatrul de Nord Satu Mare, Teatrul Dramaturgilor Români, Teatrul Elvira Godeanu Târgu-Jiu.


Compania Teatro dei Venti (Italia) se află la cea de a treia ediție în festival. Alte nume ce pot fi menționate dintre cei care vor participa sunt trupele Fără Zahăr, Straight from the Bottle, Radu Nechifor & Friends. La festival participă trupe de teatru din Italia, Spania, Argentina, Mexic, Australia și România.

Etichete: turda