monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cum se face colectarea selectiva la țară? Au aruncat oile moarte în tomberoanele de gunoi

Problema colectării selective în mediul rural este una extrem de gravă și departe de a putea fi soluționată în viitorul apropiat. Cetățenii nu sunt informați ce înseamnă colectarea selectivă a deșeurilor menajere, prin urmare aruncă la tomberon tot ce consideră că nu le mai este de folos prin gospodărie.

deseuri menajere

Un caz inedit de ce întețeg unii să arunce la gunoi a fost semnalat recent în comuna Chinteni. Persoane rămase încă neidentificate au umplut două tomberoane a câte o mie de litri cu oi moarte. Pentru a evita pe viitor astfel de situații, primărița Lucia Magdalena Suciu a anunțat că în cel mai scurt timp va implementa un sistem de monitorizare video pe raza comunei.

"Am pus în Sânmartin și Mășcaș tomberoane pentru colectarea selectivă și au umplut tomberoane de 1.000 de litri cu oi moarte. Nu am avut posibilitate să îi identificăm pe făptași. Am luat tomberoanele le-am dus la Protan în vremea aceea. Le-am desființat cu totul și atunci a trebuit să găsim alte soluții. O să avem sistem de monitorizare video peste tot. Este o chestiune de câteva săptămâni", a declarat Lucia Suciu.


Administrația comunei Chinteni a demarat procedura de achiziție pentru implementarea unui sistem de platforme subterane pentru colectare selectivă a deșeurilor. Potrivit Ordonanței de Urgență numărul 74/2018, privind colectarea selectivă a deșeurilor, de la 1 iulie toți cetățenii României sunt obligați să își arunce gunoiul pe 4 fracții.

"Taxa de salubritate a fost majorată doar pentru luna mai, când cantitatea de deșeuri a fost triplă. Îi rog să reducă cantitatea de deșeuri deoarece noi plătim la tonă și împărțim pe câți locuitori sunt. Am făcut recensământul și știm în fiecare imobil câte persoane locuiesc. Am făcut acest lucru în momentul în care a fost întocmit caietul de sarcini pentru licitație. Nu înseamnă ca trebuie să aruncăm tot ce avem prin casă: perne, plapume, pietrele din curte și toate ciudățeniile. Deșeul menajer înseamnă altceva. Vom face o campanie să învățăm împreună ce înceamnă deșeul menajer. Problema din Chinteni e o problemă generală în toată România. Urmează să stabilim niște criterii cu colegii, să facem o analiză să vedem exact care este situația. Cert este că această factură de 49.000 de lei trebuie plătită. Cetățenii aveau taxa de 10 lei pe lună pentru 2 tomberoane dar în momentul în care pui la infinit câte 4, câte 6 tomberoane, deja apare o problemă. Vom pune platforme subterane. Ne propunem printr-o campanie de informare și educare a cetățenilor astfel încât să reducem la jumătate cantitatea de deșeuri produsă pe raza comunei, a mai declarat Lucia Suciu.