Actualitate
Michel Platini, reținut pentru audieri în cazul acordării Cupei Mondiale din 2022 Quatarului
Michel Platini, a fost reţinut, marţi, pentru audieri.
Fostul internaţional francez şi preşedinte al UEFA, Michel Platini, a fost reţinut, marţi, pentru audieri în cadrul anchetei care vizează atribuirea organizării Cupei Mondiale de fotbal din 2022 Qatarului, relatează cotidianul francez LeMonde pe site-ul său.
Platini, care este suspendat până în octombrie din orice activitate legată de fotbal, de către FIFA, pentru violarea codului de etică al forului mondial, a fost convocat pentru audieri ca martor, marţi, la Nanterre, de către Oficiul central de luptă contra corupţiei şi infracţiunilor financiare şi fiscale (OCLCIFF).
Audierea are loc în cadrul anchetei ordonate de Parchetul Financiar Naţional (PNF), care ''vizează fapte prezumtive de corupţie activă şi pasivă comise de către persoane care nu îşi exercită o funcţie publică'', în cadrul atribuirii turneului din 2022 al Cupei Mondiale Qatarului.
În 2016, PNF deschisese o anchetă preliminară pentru ''corupţie privată'', ''asociere în scop criminal'', ''trafic de influenţă şi tăinuire de trafic de influenţă'' în legătură cu atribuirea CM 2022. Platini, care a recunoscut că a votat pentru Qatar la scrutinul atribuirii din 2 decembrie 2010, fusese deja audiat ca martor în decembrie 2017.
PNF este interesat, între altele, de întâlnirea organizată pe 23 noiembrie 2010 la Palatul Elysée, în prezenţa preşedintelui Nicolas Sarkozy, la care au luat parte Michel Platini, emirul Qatarului, Tamim Ben Hamad Al Thani, şeicul Hamad Ben Jassem, atunci prim-ministru şi ministru al afacerilor externe ale emiratului.