Actualitate
OFICIAL. Clujenii nu îşi mai pot arunca gunoiului la vecini. Primăria introduce amenzi draconice
Clujenii care își aruncă gunoiul la alte puncte gospodărești decât cele la care sunt arondați riscă amenzi usturătoare. Primăria schimbă regulamentul privind buna gospodărire a orașului.
Clujul are un nou regulament de colectare a deşeurilor care stabileşte că plata facturilor de salubritate se va face în funcţie de cantitatea de gunoi aruncată.
“Plătește pentru cât arunci” ar fi trebuit să se implementeze încă de la 1 ianuarie 2019, dar Primăria Cluj-Napoca a amânat până la 1 iulie procedura de ridicare pe patru fracţii.
Clujenii aruncă gunoiul unde îi taie capul
Clujenii nu vor mai putea arunca gunoiul după cum îi taie capul, urmând să primească saci personalizaţi cu cod de bare.
“Numai cei care care vor fi arondaţi acelui punct gospodăresc vor putea depune deşeurile acolo”, promite city-managerul municipiului Cluj-Napoca, Gheorghe Şurubaru.
Poliţiştii locali au descoperit, anul trecut, peste 650 de rampe clandestine pe tot teritoriul oraşului.
“În urma verificărilor efectuate în teren de către polițiștii locali s-a constatat că la unele puncte gospodărești amenajate în Cluj-Napoca recipientele destinate colectării deșeurilor sunt în mod constant pline, deși operatorii de salubritate ridică deșeurile conform programului aprobat, în timp ce la alte puncte gospodărești, aflate în zona respectivă, nu se constată probleme similare. De obicei, astfel de puncte gospodărești pot fi identificate în apropierea stațiilor amenajate pentru transportul în comun, în imediata vecinătate a locațiilor în care există o concentrare a spațiilor comerciale ori în apropierea piețelor. De asemenea, există puncte gospodărești arondate unor asociații de locatari care sunt utilizate și de proprietarii altor imobile, în vecinătate, din diverse motive. (...) Apreciem ca fiind utilă modificarea unui articol din HCL 191/2009 (buna gospodărire a municipiului Cluj-Napoca) în sensul adăugirii unei noi situații care să stabilească pentru utilizatori interdicția depozitării deșeurilor la alte puncte colectare decât cele arondate imobilelor în care locuiesc sau își desfășoară activitatea”, spune Marcel Bonțidean, șeful Poliției Locale.
Astfel, depozitarea deșeurilor la alte puncte de colectare decât cele special amenajate și destinate respectiv categorii de folosință sau depozitarea deșeurilor la alte puncte de colectare decât cele arondate imobilelor în care locuiesc sau își desfășoară activitatea se sancționează cu amendă de la 1.000 până la 2.500 de lei.
Noile prevederi intră în vigoare de la 1 iulie.
Obligatoriu selecție pe 4 fracții
City-managerul municipiului Cluj-Napoca, Gheorghe Şurubaru, spune că locuitorii “au obligaţia să facă selecţia gunoiului menajer şi să îl depună pe patru fracţii”.
“Firmele vor fi obligate prin această ordonanţă să ridice deşeurile pe cele patru fracţii stabilite de lege”, a spus Şurubaru.
Viceprimarul Dan Tarcea spune că, dacă nu se face colectarea selectivă pe patru fracţii de la 1 iulie, Primăria va trece la amenzi după data de 15 iulie.
“Se poate majora tariful de salubritate dacă nu-şi face această colectare selectivă. Nu o să aplicăm legea din data de 2 iulie. Dar, evident, după 15 zile după ce am intervenit va trebui să aplicăm legea pentru că avem nişte lucruri pe care trebuie să le implementăm şi nişte reguli pe care trebuie să le respectăm cu toţii. Cred că ar fi bine de acum să înceapă să facă colectarea selectivă. În acest moment, clujenii primesc saci transparenţi, mai ales cei care stau în zone de case”, a mai spus acesta.
Se închid toate punctele gospodăreşti. Unde merge gunoiul?
“Vom închide toate punctele gospodăreşti, vom da chei tuturor asociaţiilor de proprietari ca să nu existe suspiciuni că a venit altcineva de la un alt bloc care nu a fost arondat acolo şi a aruncat mizeria neselectată într-un tomberon al unei asociaţii şi va trebui să plătească suplimentar. Fracţia umedă va merge la depozitul pe care Primăria îl are la Pata Rât, iar cele selectate, avem nişte contracte încheiate cu reciclatorul final care vor fi predate la reciclatorul final care va plăti firmei de salubritate sumele aferente pentru aceste deşeuri colectare selectiv”, mai spune Dan Tarcea.
“A crescut tariful, vorbim de un tarif de 9,88 de lei pentru fracţia umedă, iar fracţia uscată, cea reciclată, nu se plăteşte. Pentru resturile vegetale, dacă sunt produse în gospodărie, trebuie să sune la firmă să vină să le ridice. Dacă sunt pe domeniu public le ridică gratis, dacă sunt pe domeniu privat, le ridică contra cost şi este un alt tarif pentru resturile vegetale care sunt produse în gospodărie. Resturile vegetale nu se amestecă nici cu fracţia umedă, nici cu cea reciclabilă, la fel cum nu se amestecă nici resturile din contrucţii. Deşeurile rezultate din construcţii sunt o altă categorie care trebuie plătite separat. Firmele de salubritate au obligaţia să pună containere la dispoziţie”, a conchis viceprimarul.