monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Se anunță o sâmbătă cu scântei la Cluj-Napoca! Marșul comunității gay și Mitingul pentru Familie, în aceeași zi

Asociația Noua Dreaptă și activiștii implicați în campania pentru „DA la Referendumul din 6-7 Octombrie 2018” organizează, sâmbătă, 15 iunie 2019, în fața Catedralei Ortodoxe din Piața Avram Iancu, o manifestație intitulată „Mitingul pentru Familie”.

În aceeași, zi, la doar câteva sute de metri distanță, în Piața Unirii, comunitatea LGBTQ din Cluj va derula cel de-al treilea marș „Cluj Pride”, cu toate că autorităţile locale declarau că vor interzice ca pe viitor să se mai desfășoare parade gay la Cluj-Napoca.

„Asociațiile culturale, creștine și civice sunt invitate în comitetul de organizare, la fel ca și toți românii care prețuiesc familia și valorile național-creștine. A venit momentul să apărăm decența și firescul împotriva batjocurii săvârșite de o minoritate gălăgioasă, formată din activiștii ideologiei neomarxiste și adepții homosexualității. Tergiversarea Referendumului pentru familie vreme de cinci ani și boicotul național săvârșit de partide și o parte din mass-media relevă o politică discriminatorie față de majoritatea românilor, iar atitudinea agresivă anticlericală și disprețul față de creștinii «retrograzi» dezvăluie ipocrizia unei minorități care, în mod paradoxal și ticălos, sub stindardul toleranței, justifică intoleranța”, se arată într-un comunicat remis de organizația clujeană a Noii Drepte.


Tensiuni în anii precedenți

Vă reamintim că, în vara anului 2017, actrița Oana Mardare a fost târâtă de jandarmi pe motiv că ar fi tulburat manifestația celor de la Noua Dreaptă. Aceasta purta un tricou alb primit de la marșul comunității LGBT și s-a prezentat ulterior la contramanifestația organizată în Piața Avram Iancu. De aici până la un scandal general nu a fost decât un pas, iar Primăria municipiului Cluj-Napoca luase apoi decizia de a interzice pe viitor ca în Cluj-Napoca să se mai desfășoare parade gay. Cu toate acestea, în 2019, marșul LGBTQ va lua startul chiar în inima orașului, spre nemulțumirea organizației de extremă-dreaptă.

„Anul acesta s-a stabilit un precedent periculos: Primăria a permis ca parada homosexualilor să aibă loc în centrul istoric al Clujului, traseul trecând și pe lângă Catedrala Ortodoxă. Chemăm pe toți clujenii la Mitingul pentru Familie, să spunem un NU hotărât parteneriatelor, căsătoriilor și adopțiilor homosexuale și să dăm voce celor 92% din românii care au votat DA pentru normalitate, DA pentru familia naturală, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie”, se mai arată în comunicatul Noii Drepte.


CITEȘTE ȘI: Mitinguri în paralel: Parada Gay şi Noua Dreaptă. Se repetă incidentele de anul trecut?

Etichete: noua dreapta