Actualitate
Copiii și păsările Clujului încep vacanța împreună, la Parcul Etnografic
Clujenii mici și mari sunt așteptați la „O zi cu păsări în Muzeul Satului”, chiar la începutul vacanței.
Societatea Ornitologică Româna (SOR), prin Biroul Teritorial Cluj, organizează cea de-a șasea ediție a evenimentului „O zi cu păsări în Muzeul Satului” în data de 15 iunie 2019. Evenimentul se va desfășura în Parcul Etnografic Romulus Vuia (Tăietura Turcului) între orele 10.00 – 17.00.
„Sâmbătă ne întâlnim din nou, în Parcul Etnografic, pentru a petrece o zi în mijlocul naturii. Continuăm activitățile dedicate copiilor și familiilor, parte din dorința noastră de a atrage atenția asupra biodiversității urbane, ca prim pas spre o mai bună cunoaștere, apreciere și dorință de a proteja natura, și implicit păsările. Copii sînt receptivi și entuziaști, și dacă sînt obișnuiți de mici să petreacă cât mai mult timp în natură, șansele ca ei sa devină apărători ai acesteia ca adulți, cresc considerabil.
Cu acestea în gând, le-am pregătit copiilor mai multe ateliere de identificat păsări, vom merge cu ei în mici tururi ghidate prin muzeu, prilej cu care le vom vorbi despre păsări: de ce sînt importante pentru noi, cum le recunoaștem, cum le putem ajuta – discutăm despre cuiburi artificiale corect construite și amplasate, despre puii care cad din cuib în această perioadă, despre hrana indicată păsărilor. Și, ca de obicei, vom răspunde întrebărilor celor mici, surprinzătoare și numeroase.
Colegii biologi de la Vivariul Universității Babeș-Bolyai vor salva situația, ca de fiecare dată, cu mica expoziție de animale vii (reptile, amfibieni). Mulți participanți sînt dezamăgiți că nu există expoziție de păsări vii în cadrul evenimentului, astfel putem să le îndulcim puțin supărarea cu șerpii și șopârlele expuse”, a spus Teodora Domșa, coordonatorul proiectului.
Și bineînțeles, dată fiind locația, vor fi atelierele tradiționale, olărit, pâslărit lână și munca cu materiale tradiționale, multe obiecte de decor sau uzuale, povești, poezii sau cântece populare având ca sursă de insirație cântecul, aspectul sau comportamentul păsărilor sălbatice.
Anul acesta revin și activitățile de aventură, Salvamont Salvaspeo Vlădeasa fiind pregătit să ridice la înălțime micii ornitologi.
Participarea la eveniment este gratuită, dar se achită biletul de intrare în Parcul Etnografic.