Actualitate
Bărbatul care a încercat să jefuiască o bancă din Cluj anul trecut a fost reţinut
Bărbatul care a încercat să jefuiască o bancă în iunie 2018 în cartierul Mărăşti a fost prins la aproape 1 an distanţă.
Bărbatul care a încercat să jefuiască banca din Mărăşti este de naţionalitate italiană, fiind reţinut pe raza localităţii Floreşti după mai multe luni de căutări.
"Conform probatoriului administrat, la data de 21 iunie 2018, un bărbat cu fața acoperită și înarmat cu un pistol a intrat într-o unitate bancară de pe raza municipiului Cluj-Napoca și a solicitat bani personalului băncii. În pofida amenințărilor, bărbatul nu a reușit să sustragă bani și a părăsit în grabă incinta băncii. Imediat după sesizare au fost mobilizate importante efective de poliție pentru identificarea, depistarea și tragerea la răspundere penală a bărbatului. De la momentul înregistrării acestui incident și până în prezent, polițiști de la diferite structuri ale inspectoratului au întreprins numeroase activități investigative pentru soluționarea cazului.
Astfel, în urma investigațiilor complexe efectuate, polițiștii au reușit să identifice un cetățean italian, în vârstă de 54 de ani, bănuit de comiterea faptei. În urma colaborării cu autoritățile italiene, pe numele bărbatului a fost emis un mandat european de arestare de către autoritățile din Italia, care îl căutau pe bărbat după comiterea a două fapte de tâlhărie în localitatea Livorno, în anul 2011. În cursul acestei luni, respectiv la data de 14 mai 2019, în baza investigațiilor și a informațiilor obținute, polițiștii de investigații criminale, beneficiind de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și al Direcției de Investigații Criminale, l-au depistat pe bărbat pe raza localității Florești. În imobilul în care locuia bărbatul, polițiștii au găsit și ridicat obiecte vestimentare care interesează cauza, un pistol tip Airsoft, un dispozitiv cu electroșocuri.
Ieri, în baza probelor administrate, față de bărbat a fost pusă în mișcare acțiunea penală, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, faptă prevăzută de Codul penal. În prezent, bărbatul este reținut în baza mandatului european de arestare pus în aplicare", transmite IPJ Cluj.