Actualitate
Burse pentru tineri de la Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”
34 de tineri clujeni vor putea obţine, prin concurs, burse pentru elevi, studenţi, masteranzi şi doctoranzi, oferite de Fundaţia “Mitropolitul Bartolomeu”.
Potrivit preotului Bogdan Ivanov, administratorul fundaţiei, bursele pentru elevi, studenţi şi masteranzi se acordă pe o perioadă de nouă luni, iar pentru doctoranzi pentru o perioadă de un an, începând cu 1 octombrie 2011.
Doctoranzii şi masteranzii care vor aplica pentru una din cele şase burse vor trebui să prezinte un proiect de cercetare, pe o temă dintr-unul din domeniile propuse: teologia şi interpretarea ştiinţelor de astăzi, teologia şi bioetica, teologia şi artele.
Fundaţia va încheia cu fiecare bursier un contract în care sunt prevăzute drepturile şi obligaţiile ce revin ambelor părţi pe toată perioada derulării bursei.
Termenul limită pentru depunerea dosarelor, direct sau prin poştă, la sediul Fundaţiei din Cluj-Napoca, este 14 octombrie. Rezultatele vor fi afişate în data de 21 octombrie, iar posibilele contestaţii se vor putea depune în 24 octombrie. În aceeaşi zi vor fi afişate rezultatele finale.
Fondul alocat pentru bursele anului şcolar şi universitar 2011-2012 este de 87.600 lei.