monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Euro testează din nou noi maxime

Leul a avut ieri o evoluție depreciativă față de principalele valute, în condițiile menținerii aversiunii față de risc la cote ridicate.

Cursul euro a urcat de la 4,7607 la 4,7627 lei, semnalizând posibilitatea atingerii unor maxime istorice. Reamintim că precedentul record de 4,7648 lei, a fost atins în 25 ianuarie. Tranzacțiile de ieri s-au realizat în culoarul 4,759 – 4,765 lei, cotața de la ora 14:00 fiind de 4,764 lei.
Media monedei americane a urcat de la 4,2653 la 4,2726 lei, cotațiile din piață fluctuând între 4,26 și 4,276 lei.
Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele financiare în culoarul 1,126 – 1,128 franci/euro, iar media ei a crescut de la 4.2267 la 4.2298 lei, maximum al ultimei luni și jumătate.
Lipsa unui acord în privința Brexit-ului, între conservatorii și laburiștii britanici, a făcut ca cursul lirei sterline să scadă de la 5.4399 la 5.4233 lei, nou minim al ultimelor trei luni,  după ce aceasta s-a depreciat până la 0,8789 lire/euro.
După câteva zile de scădere, preţul gramului de aur a urcat de la 174.7624 la 175.2584 lei, urmare a aprecierii monedei americane, iar uncia de aur valora pe piețele specializate circa 1.276 dolari.
Valoarea Indicelui de Referinţă pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC), a fost stabilită de BNR la 2,36%, pe baza cotațiilor din ultimul trimestru din 2018.
Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat, în a patra ședință consecutivă, la 3,28%, minimul ultimelor aproape şapte săptămâni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 3,38 la 3,39%.
Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,49%, iar cel la 12 luni la 3,54%.
În regiune, moneda poloneză se aprecia ușor față de euro, la 4,296 – 4,309 zloți, iar cea maghiară pierdea teren, la 326,3 – 327,6 forinți.
Temerile investitorilor că alegerle europarlamentare vor favoriza partidele eurosceptice, au provocat deprecierea euro la 1,1142 – 1,1176 dolari.
Media indicatorilor urmăriţi de Bloomberg a urcat luni seară la 8.000 dolari dar a scăzut ieri la prânz la 7.950 dolari.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.


de Radu Georgescu