monitorulcj.ro Menu
Actualitate

S-a aflat cine va proiecta noua clădire a sediului Consiliului Județean Cluj

Consiliul Județean Cluj va avea prima clădire verde publică din România.

consiliuljudeteancluj

Concursul de soluții  organizat de Ordinul Arhitecților din România ( OAR) privind modernizarea clădirii sediului Consiliului Județean Cluj și-a desemnat câștigătorii.

Marele premiu i-a revenit societății  Starh - Arhitectură, construcții, design SRL din București. Autorul principal al proiectului este Florian Stanciu, coautori fiind  Maria-Iulia Stanciu, Cristian Alexandru Beșliu, Octavian Bîrsan, Cosmin Gălățianu, Cosmin Valentin Georgescu, Andrei Ioniță.


Juriul de concurs a fost format din Claudiu Salanță – arhitect șef CJ Cluj și arhitecții Emil Ivănescu, Astrid Rottman, Eliza Yokina, Ion Răducanu.

”Proiectul este un răspuns matur, aprofundat și asumat al temei de concurs. Acesta răspunde coerent și argumentat provocărilor și dificultăților amplasamentului și clădirii existente. Soluția propusă denotă o bună cunoaștere a tehnologiei construcției, o siguranță în abordare care poate fi considerată garanția unei bune realizări.Conceptul este, în esență, unul sustenabil, reutilizând și incluzând construcția existentă. Abordarea integrată a celor două componente ale temei, respectiv extinderea și corpul existent, oferă posibilitatea  realizării unui singur proces de certificare și premiza unui standard superior. Clădirea propusă își asumă un standard de sustenabilitate și eficiență energetică mai înalt pentru clădirile public-administrative. Propunerea convinge prin simplitate, eleganță, atemporalitate și coerență, putând deveni cu ușurință clădirea reprezentativă a Consiliului Județean", au afirmat membrii juriului.


Atribuirea contractului de proiectare are o valoare de 970.000 de lei (fără TVA), în timp ce ocupanul locului II va primi - 30.000 iar cel de pe locul III -15.000 lei.