Un secol de cultură: 100 de ani de la înfiinţarea Teatrului Naţional din Cluj-Napoca

Se făceau restructurări urbane, se demolau fortificaţiile medievale căzute în desuetudine. Arhitectul Lajos Pákey s-a alăturat efortului de modernizare a oraşului.

În oraş exista un prim teatru, construit la începutul secolului al XIX-lea, între 1804 şi 1821, pe amplasamentul în care se află astăzi Colegiul Academic. În anul 1874 se construieşte un Teatru de Vară, la intrarea în Parcul central al oraşului. Acesta era realizat din lemn şi a rezistat doar până în 1910, fiind înlocuit de o nouă clădire în stil Secession, când funcţiona deja noul teatru, adică Teatrul Naţional. Această clădire a fost transformată în 1959 şi 1960, când i s-a adăugat un foaier, potrivit istoricului postat pe site-ul teatrului.

În 15 septembrie 1904 începe pregătirea sitului, alegerea amplasamentului făcându-se după modelul vienez: adică în locul din imediata apropiere a zidurilor oraşului, scoase deja din uz. Atribuirea şi începerea lucrării au fost marcate de tensiunile naţionaliste dintre unguri şi austrieci. Într-un ziar din 1901 se spunea că, "la protestul unor clujeni", teatrul va fi construit după planurile unor arhitecţi maghiari. Nu există informaţii despre felul în care s-a ajuns la această situaţie, dar se pare că alegerea firmei vieneze a fost făcută la Budapesta.

Câteva zile mai târziu, în 23 septembrie, Consiliul local eliberează autorizaţia de construire. Undeva trebuie să fi fost amplasată o placă de temelie din marmură roşie, ce are înscris pe ea anul 1904. Piatra a fost ulterior montată în pardoseala primului palier al scării de onoare. În ajunul Crăciunului din 1904 presa înştiinţa că lucrările de la fundaţii sunt terminate, precum şi zidăria subsolului. Pe şantier lucrau 160 de muncitori. Faţada frontală renascentistă a fost înlocuită la iniţiativa arhitectului Fellner. Firma lucra cu câteva variante de faţadă cu care făcea permutări: turnuri care flanchează faţada principală; rezalit central cu fronton triunghiular sau circular. Într-una dintre cele două nişe ale faţadei frontale urma să fie aşezată statuia baronului Miklós Wesselényi, dramaturg, protectorul primei trupe de teatru permanente maghiare. În cealaltă nişă se va afla statuia baronului Miklós Jósika. A existat, se pare, şi intenţia ca în cele două nişe să fie reprezentate muzele teatrului şi muzicii. Intenţia s-a materializat abia în anii '80 ai secolului XX.

Lucrările interioare au fost executate de firme din Budapesta, la fel ca şi lucrările de instalaţii. Pentru ca aerul cald să circule în sală, s-a prevăzut o deschidere cu clapete metalice deasupra candelabrului central. Interioarele au fost somptuos decorate într-un stil numit în epocă neo-baroc, dar care purta amprenta Secession-ului, atunci la apogeul dezvoltării sale. Sala este folosită la maximum, organizându-se şi locuri în picioare în cele mai dificile colţuri. Aceste locuri sunt separate de partea cu scaune prin balustrade metalice cu motive florale. Balconul are balustrade supraînălţate, de protecţie, în dreptul scărilor. Candelabrul central are un sistem de coborâre cu roată dinţată cu cremalieră, aflat în podul cu structură metalică. În partea de anexe decoraţia lipseşte. Planşeele sunt uneori aşezate pe grinzi metalice cu secţiune aparentă. Încă din perioada interbelică zona anexelor era considerată insuficientă.

La 14 mai 1919, la insistenţele lui Tiberiu Brediceanu, Teatrul Naţional a fost preluat de Consiliul Dirigent Român, reprezentat prin Onisifor Ghibu, secretar general pentru resortul Instrucţiunii şi Artelor, aceasta fiind data când se consideră că s-a înfiinţat compania teatrală. Director al Naţionalului e numit Zaharia Bârsan (18 septembrie 1919), precizează site-ul citat.

După cel de-al Doilea Război Mondial teatrul va fi extins. Primele schiţe de extindere au fost executate încă din 1949, dar extinderea va fi realizată numai după 1958. Noile faţade vor prelua întocmai stilul clădirii originare. Diferenţa de calitate este totuşi vizibilă. Faţada corpului extins a fost, până la restaurarea din 2006, mai degradată decât corpul iniţial al teatrului. Biroul de proiectare al Primăriei clujene va executa planul de amenajare a parcului din jurul teatrului. În imaginile de epocă se remarcă faţadele şi perspectivele ample din care teatrul poate fi privit. Ca în multe alte cazuri, astăzi, clădirea, cu valoare arhitecturală, este ascunsă după o vegetaţie înaltă, care a scăpat de sub control. De asemenea, spaţiul din jurul teatrului a fost redus, pentru a putea mări traficul pe cele două laturi lungi ale pieţei.

În anii '70 şi '80 s-au amplasat două statui monumentale în faţa teatrului: Eminescu şi Blaga. Cu această ocazie a fost alterată intrarea care se făcea pe un peron cu copertină. Pardoseala carosabilă a fost înlocuită cu marmură şi supraînălţată, ajungând la cota şi aspectul celei interioare. De asemenea, scările de piatră au fost înlocuite cu unele de marmură. În anii '80 s-a intenţionat înlocuirea statuilor cu care alegorice trase de lei şi aflate pe cele două turnuri. În cadrul Institutului de proiectare judeţean s-a executat un proiect bizar, în care statuile urmau să fie înlocuite cu o colonadă circulară. Din fericire, în cele din urmă, s-a renunţat la această idee şi, după o minoră restaurare, grupurile statuare au fost reamplasate pe turnuri.

Teatrul Naţional din Cluj-Napoca reprezintă azi unul dintre cele mai valoroase monumente arhitecturale ale oraşului. În prima listă a monumentelor istorice, cea din 1955, clădirea nu a fost inclusă, fapt de înţeles pentru mentalitatea estetică a epocii. În plină perioadă de expansiune a modernismului în arhitectură, "stilul 1900" era încă prea recent şi, adesea, perceput drept kitsch.