Actualitate
Service auto pentru elevii Colegiului Tehnic de Transporturi
O parte a investiţiei a fost suportată de Primăria Cluj-Napoca, care a contribuit cu 430.000 de lei.
Începând din acest an şcolar, elevii specializărilor de automatizări din cadrul Colegiului Tehnic de Transporturi “Transilvania” au la dispoziţie un atelier auto cu aparatură de ultimă generaţie, unde pot învăţa cum se verifică şi repară autoturismele într-un service auto.
La inaugurarea atelierului auto şcolar a participat ieri şi primarul Clujului, Sorin Apostu, o parte dintre costurile investiţiei fiind suportate de către Primăria Cluj-Napoca. Atelierul este dotat cu tot ceea ce este necesar pentru ca elevii care învaţă la Colegiul Tehnic de Transporturi să poată învăţa în cele mai bune condiţii meseriile de mecanic şi electrician auto.
„Acest aelier înseamnă ceea ce am dorit întotdeauna pentru elevii din Cluj, adică o îmbinare a teroriei şi practicii cu finalizarea angajării elevului. Noua curriculă pe care am gândit-o nu conţine vorbe goale. Acesta este primul exemplu, dar avem în plan şi alte noutăţi pentru liceele de pe partea de IT. Revenind la acest atelier auto, sunt sigur că toţi absolvenţii îşi vor găsi de lucru pentru că vorbim de un service dotat la standardele europene ale momentului, care va produce specialişti în domeniu, bine pregătiţi şi care cu siguranţă vor concura cu orice alt liceu de profil din ţară”, a declarat primarul Clujului, Sorin Apostu. De altfel, prima maşină verificată în atelierul de la Transporturi a fost una dintre maşinile municipalităţii.
Atelier în locul unei foste centrale termice
„Printre avantajele atelierului se numără faptul că elevii sunt acum monitorizaţi permanent, nu mai este lejeritatea care era la alţi agenţi economici. Service-ul nu este un service de reparaţii, ci unul de diagnosticare şi întreţinere. Poate, pe viitor, cu îndrăzneală, ne vom gândi şi la a obţine venituri din această activitate”, a spus şi directoarea Colegiului Tehnic de Transporturi “Transilvania”, Dorina Ancău.
Atelierul auto a fost amenajat pe o suprafaţă de aproximativ 500 mp, în locul fostei centrale termice, care a fost dezafectată. Lucrările realizate de Primărie au ţinut de reamenajarea clădirii pentru a putea găzdui activitatea de service. Au fost realizate compartimentări, amenajări de grupuri sanitare, vestiare, săli de clasă, pardoseli, zugrăveli, tâmplărie PVC, instalaţii de încălzire, sanitare şi electrice. De asemenea, s-a refăcut şi faţada.
Valoarea lucrărilor realizate de Primărie a ajuns la aproape 430.000 de lei, acestea fiind efectuate de firma Servinstal. O parte din costurile investiţiei au fost suportate printr-un program româno-francez de dezvoltare a domeniului auto coordonat de Ministerul Educaţiei cu fonduri europene, dar bani au venit şi din fondurile şcolii şi printr-o sponsorizare a companiei care deţine licenţa de comercializare şi mentenanţă a autoturismelor Skoda la Cluj-Napoca, Compexit Trading.