Actualitate
Hram la Mănăstirea Căşiel
Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” de la Căşiel şi-a sărbătorit hramul pe 14 septembrie, sub patronajul moaştelor Sfântului Ioan Botezătorul, ale Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei, ale Sfântului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan şi ale Sfintei Muceniţe Varvara de la Schitul Prodromul, din Sfântul Munte Athos.
Cu această ocazie, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a slujit Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de 50 de preoţi, printre care exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, pr. arhimandrit Dumitru Cobzaru, pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, părinţi athoniţi, stareţi, duhovnici, protopopul Dejului, pr. Teofil Herineanu, consilierul pe probleme de protocol al eparhiei, arhid. Claudiu Grama. Mulţime de credincioşi au venit să ia parte la sfintele slujbe prilejuite de hramul acestui aşezământ monahal şi să se închine moaştelor celor 4 sfinţi. Sfintele oseminte au fost aduse la mănăstire din ajun, când Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Vecernia şi Litia. Istoria indică existenţa unui aşezământ monahal la Căşiel în urmă cu 300 de ani, ctitorie a monahului Pahomie, un părinte de la Mănăstirea Putna, care, potrivit informaţiilor furnizate de duhovnicul Mănăstirii Căşiel, după ce şi-a petrecut viaţa în acea mănăstire, la bătrâneţe a decis să-şi ceară moştenirea cu scopul de a ridica o mănăstire pe acel loc. De-a lungul timpului mănăstirea a fost desfiinţată. Actualul aşezământ monahal a luat fiinţă în anul 1991, cu sprijinul credincioşilor din împrejurimi. Un an mai târziu s-a ridicat o casă monahală, s-a introdus curentul electric, s-au făcut instalaţiile de apă potabilă şi s-au construit gospodăriile anexe. Până astăzi, mănăstirea a cunoscut o dezvoltare impresionantă, aici vieţuind în prezent 28 de maici şi părintele duhovnic Serafim Bădilă.