Actualitate
La un pas de MOARTE pe Tăietura Turcului! Doi vârstnici, descarcerați și transportați la spital
Un grav accident rutier s-a petrecut, sâmbătă dimineață, la intersecția străzilor Tăietura Turcului cu Tudor Vladimirescu, din municipiul Cluj-Napoca.
Conform IPJ Cluj, două autoturisme au fost implicate în evenimentul produs în jurul orei 10:00, vinovat fiind un șofer de 22 de ani din Bistrița, care ar fi pătruns pe contrasens într-o curbă la dreapta. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Două persoane au fost rănite în urma impactului, ambii pasageri în mașina care circula regulamentar. Unul dintre ei este șoferul în vârstă de 71 de ani, din Cluj-Napoca.
Potrivit ISU Cluj, două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj al SAJ au intervenit pentru descarcerarea, extragerea și acordarea asistenței medicale pentru cele două persoane rănite. A fost descarcerat șoferul mașinii, aflat în stare de conștiență și transportat ulterior la spital. De asemenea, o femeie, în jur de 60 de ani, pasagera din dreapta din același autoturism, a fost extrasă utilizând KED-ul special și a fost transportată și ea în stare de conștiență la spital.