monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mircea Badea, noi JIGNIRI la adresa lui Emil Boc: „Am văzut niște secvențe oribile!”

În timp ce toată țara a stat cu sufletul la gură în duelul fetelor din semifinalele Fed Cup, moderatorul de la Antena 1 spune că „nu l-a interesat” calificarea în finală.

Cunoscut deja pentru derapajele suburbane, ținta unora fiind chiar clujenii, Mircea Badea nu a ratat o nouă ocazie să-l atace pe primarul municipiului Cluj-Napoca. Realizatorul TV susține că a urmărit „secvențe oribile” atunci când în imagini apărea Emil Boc, șef de galerie la Roeun, și că nu înțelege valul de simpatie pentru Halep&Co după înfrângerea dramatică în fața franțuzoaicelor.

„Eu nu sunt pasionat, pe mine nu m-a interesat. Am văzut niște secvențe oribile, am văzut pe un Emil Boc foarte mic, cu o tobă mare, sprijinită pe o burtă și mai mare. N-am putut să mă uit.


Pe bune, unii se întreabă zile la rând de ce a pierdut România semifinala cu Franța? Zici că a jucat România la fotbal cu Insulele Feroe și se întreabă oamenii de ce a învins Insulele Feroe pe România. Pe bune?! Răspunsul la întrebarea perfect cretină «de ce România a pierdut cu Franța?» e pentru că România a jucat cu Franța! Dacă România ar fi jucat în semifinala Campionatului Mondial de Fotbal cu Germania, s-ar mai fi întrebat unii zile la rând de ce a pierdut România cu Germania? Poate pentru că România a jucat cu Germania, nu?”, a declarat Badea la emisiunea În gura presei.

„„Nu am văzut atât de mult suflet românesc, atât de multă pasiune pentru tricolor cât am văzut la Rouen. Asemenea momente, precum cele de la intonarea imnului național... cred că nici în Sala Polivalentă (n.red. din Cluj-Napoca) nu a răsunat imnul mai tare decât în sala de la Rouen. A fost ceva de vis! Echipa Franței a venit la final și a aplaudat galeria României. [...] Parcă centrul Roeunului era centrul Clujului, la fiecare colț de stradă erau români, la fiecare terasă erau români care serveau o cafea sau o bere, într-o manieră civilizată, europeană, cu respect. [...] N-am avut timp să pun mâna pe telefon, am fost o singură dată ieșit la baie în cele două zile! [...] Sâmbătă, sala a fost dominată de români, a doua zi și-au adus francezii fanfară ca să acopere românii!”, a povestit edilul despre experiența din Hexagon.