Actualitate
Românii ar putea scăpa de vizele pentru SUA
Preşedintele Traian Băsescu a subliniat că în Declaraţia privind Parteneriatul Strategic pe care a semnat-o, marţi, la Washington, împreună cu omologul american, Barack Obama, este menţionat faptul că preşedintele SUA îşi asumă susţinerea modificării legii pentru acordarea vizelor.
„Acest document (Declaraţia preşedinţilor Obama şi Băsescu privind Parteneriatul Strategic - n.r.) este un document politic care fixează liniile Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite pentru următoarele decade. Obiectivul pe care l-am atins prin acest document este acela că se balansează parteneriatul militar, parteneriatul de securitate, cu multe alte zone de interes comun şi voi menţiona câteva: una este, desigur, Visa Waiver, iar chiar în Declaraţia de Parteneriat Strategic pentru secolul XXI este menţionat faptul că preşedintele Barack Obama îşi asumă susţinerea modificării legii pentru acordarea vizelor”, a declarat Băsescu. Statele Unite ale Americii au dezvoltat un sistem ce permite monitorizarea persoanelor care au depăşit perioada legală de şedere pe teritoriul lor, ceea ce ar putea deschide calea extinderii programului Visa Waiver şi pentru cetăţenii din ţări precum Brazilia, Polonia sau România. În prezent, de sistemul Visa Waiver se bucură cetăţeni din 23 de ţări europene, dar şi din alte state precum Japonia, Coreea de Sud, Australia şi Noua Zeelandă, ceea ce le permite să călătorească în SUA după o înregistrare prealabilă online.