monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Boc poate fi mulțumit: mai puține mașini second-hand înregistrate. Dacia rămâne mașina preferată a românilor

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi şi rulate înregistrat în România, în primul trimestru al anului, a ajuns la 146.144 de unităţi.

Cifrele sunt în scădere cu 2,10% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, reiese din statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Din totalul înregistrărilor la nivel naţional, 35.836 de exemplare sunt autoturisme noi, în creştere cu 35,11% raportat la perioada de referinţă, iar 110.308 maşini second-hand, în scădere cu 8,57%.

Conform datelor statistice, în privinţa autoturismelor noi, în perioada ianuarie - martie 2019, cele mai multe înmatriculări au vizat marca Dacia, cu 12.079 de exemplare, mai mult cu 56,73% faţă de primele trei luni din 2018. La nivelul lunii martie a acestui an, în funcţie de numărul autoturismelor noi înmatriculate, majoritatea solicitărilor a vizat mărcile: Dacia - cu 2.798 exemplare (+47,50% faţă de martie 2018), Renault (927 unităţi, +119,67%), Ford (788 unităţi, +1,42%), Skoda (784 unităţi, +15,29%) şi Volkswagen (619 unităţi, -19,30%).


Pe de altă parte, cele mai puţine înmatriculări noi înregistrate în cea de-a treia lună a anului în curs, sunt consemnate la: SsangYong (9 exemplare), Alfa Romeo (8), Bentley (5), Subaru (3), Ferrari şi Lada (câte două unităţi) şi Lamborghini (1).

La nivel de autoturisme rulate, cifrele arată o scădere de -8,57% a înregistrărilor, în primele trei luni din acest an, până la 110.308 de unităţi. Din acest total, cele mai multe înmatriculări au fost pentru: Volkswagen - cu 27.205 unităţi (-12,35%, comparativ cu perioada similară din 2018), Opel (10.367 unităţi, -23,38%) şi Ford (9.191 unităţi, -17,74%).


Datele DPRCIV, publicate la jumătatea lunii martie, arătau că parcul auto naţional din România ajunsese, la finele anului 2018, la aproape 8,20 de milioane de unităţi, în creştere cu 7,30% faţă de anul anterior, când erau consemnate peste 7,635 milioane de unităţi.

Boc, nemulțumit de achiziția masivă de mașini rulate

Încă de la eliminarea taxei de mediu, Emil Boc a fost un critic vehement al mașinilor second-hand, repetând ori de câte ori are ocazia că ”România a devenit un cimitir al mașinilor second-hand”.


”Din nefericire, politica noastră de eliminare a taxei de mediu a transformat oraşele noastre în cimitire ale maşinilor second hand, este o realitate crudă, dureroasă, extrem de nocivă din punct de vedere al mediului, de dăunătoare din punct de vedere al circulaţiei şi inconfortabilă din perspectiva cetăţeanului. Noi, cei din administraţiile marilor oraşe, suntem cei care plătim oalele sparte ale unei politici care transformă România într-un cimitir al maşinilor second hand, cu consecinţe pe termen lung asupra a ceea ce înseamnă poluare, mobilitate, transport şi deplasare urbană. Să sperăm că la nivel guvernamental se va adopta cât mai curând o altă soluţie legislativă, pentru a tempera această degradare a mediului, a condiţiilor de mediu şi de a putea să adoptăm o soluţie de mobilitate, pentru că nimeni nu ne întreabă la primărie dacă se aduce o maşină sau cinci într-o familie, când poţi cumpăra una second hand cu câteva sute de euro, dar care nu corespunde cerinţelor de mediu”, declara Boc în 2017.