monitorulcj.ro Menu
Actualitate

După Biblia în versuri, Ioan Ciorca a trecut la „Amintiri din copilărie”

După ce a publicat Biblia în versuri, o lucrare unicat în România, Ioan Ciorca s-a reprofilat pe scrierile lui Ion Creangă. Astfel, „Amintiri din copilărie”, „Povești și povestiri” și „Cuiul lui Pepelea" au fost adaptate în versuri.

Ioan Ciorca s-a bucurat de un mare succes cu adaptarea Bibliei în versuri. Lucrarea care cuprinde toate cele 66 de cărți ale Scripturii a început să fie tipărită și de o editură din Statele Unite ale Americii.  Scriitorul Ioan Ciorca a lucrat timp de 14 ani la transpunerea în versuri a Bibliei, de care s-a apucat la scurt timp după Revoluţie, iar acum cartea sa ar putea ajunge la români din diferite colţuri ale lumii.

Ideea de a face această transpunere în versuri a întregii Biblii i-a venit autorului atunci când a realizat că oamenii se îndepărtează de ea, în ciuda faptului că este una dintre cărţile fundamentale ale unei bune părţi a omenirii şi, în acelaşi timp, a românilor, altădată copiii învăţând chiar cu ajutorul ei să deprindă cititul şi scrisul.


Ioan Ciorca subliniază că lucrarea nu interpretează, ci recită textul biblic şi consideră că scrierea ei a fost menirea lui pe Pământ.

Pe același tipar, de a apropia cititorii mai mult de opere importante, scriitorul a publicat ulterior colecția „Ghiozdanul cu povești” care cuprinde până în prezent trei titluri: „Povești și povestiri” de Ion Creangă, „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă și „Cuiul lui Pepelea”, toate adaptate în versuri.


Opera lui Creangă, mai ușor de citit pentru copii

Pentru că mulți dintre cei implicați în sistemul educațional din România au pretextat că opera lui Ion Creangă este prea grea pentru copii, din cauza arhaismelor folosite, scriitorul le-a dat un strai nou, cel al versurilor, cu explicația arhaismelor în subsolul paginii.

Ioan Ciorca este de părere că educația reprezintă una din problemele majore ale României.


„Nici o națiune nu poate să ignore – fără grave consecințe pentru prezența ei în istorie – nevoia educației fiilor ei, în spiritul valorilor naționale, al patriotismului, al dragostei pentru istoria proprie și pentru limba națională”, a explicat scriitorul.

Tocmai din acest motiv, autorul a încercat o reîntoarcere spre clasicismul românesc prin faptul că a creat o variantă mai accesibilă a operelor.


Ghid istoric și monografia cimitirului Bellu

În prezent, acesta lucrează la ediția a doua a unui „Ghid istoric” al Hajongardului, Cimitirul Central din Cluj-Napoca, care va avea circa 650 de pagini și la o Monografie a cimitirului Bellu, care vor fi publicate imediat după finalizare. De asemenea, pentru toamna acestui an clujeanul a finalizat lucrarea „1919-2019 – Un centenar de industrie tipografică clujeană”.

Scriitorul speră că „lumea se va apleca mai mult spre carte” și că fiecare dintre noi vom reuși, în spațiul privat al gândirii noastre, departe de orice formă de manipulare să distingem ceea ce este cu adevărat important, astfel reușind să păstrăm intactă moștenirea înaintașilor noștri pentru generațiile viitoare.


Scrisul, singura preocupare a lui Ioan Ciorca

Scriitorul spune că a intrat pe ultima sută de metri a vieții, iar acum, singurul lucru de care se ocupă este scrisul.

„Pe lângă scris, mă ocup cu scrisul. Am intrat pe ultima sută de metri a periplului meu prin materialitatea lunii și trebuie să recunosc faptul că mă bucur că nu mai am în față cât am lăsat în spate. Poate vă veți întreba de ce. Vă răspund cu cuvintele regretatului Octavian Paler: trăim într-o vreme de flecăreală continuă, în care ne bucurăm că avem ce bârfi, uitând că țara în care trăim ar putea fi părăsită de istorie. Apoi adaug cuvintele lui Nicolae Iorga: istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se”, a zis Ioan Ciorca.

Articol scris de Mălina Solomie, studentă în anul II la Jurnalism în cadrul FSPAC.

Etichete: ioan ciorca