Actualitate
Opinie: Măseaua cariată a Clujului
Multe zone din oraş ar putea aspira la acest titlu.
Asta a rămas în oraş după avântul socialist al anilor ’70-’80 şi interesul crescut pentru blugi şi „ciunga” al următorului deceniu. Afaceriştii de carton ai capitalismului „de acumulare” au privatizat la grămadă fabrici de porţelan şi de cazane grele, spaţii comerciale şi hale industriale. N-a contat prea mult ce, important a fost cât!
După ani de dezinteres total pentru industrie şi producţie, o nouă specie de afacerişti şi-au arătat aripioarele dorsale pe Someş: vânătorii de oportunităţi imobiliare. Terenurile fostelor glorii socialiste CUG; Unirea, Metalul Roşu, Tehnofrig etcaetera etcaetera valorau mai mult decât toate halele şi utilajele de pe ele. Motiv suficient să fie cumpărate ieftin şi lăsate în paragină, să le mănânce rugina şi şobolanii.
După două decenii – din păcate nu de împliniri măreţe –, unele au cunoscut o nouă viaţă, sub forma marilor centre comerciale sau a clădirilor de birouri. Altele mai aşteaptă fie cumpărătorul, fie dezvoltatorul. În jurul lor, bălăriile cresc nestingherite, iar copiii se joacă inconştienţi printre fiere ruginite şi contorsionate. Cel mai adesea, hoţii de fier vechi sunt singurii care mai trec pragul porţilor pe care în urmă cu 20 de ani sirenele aduceau mii de oameni în salopete albastre.
Avem motive să fim nostalgici? Dezindustrializarea a fost înlocuită de comerţ, servicii, inteligenţă. Cel puţin aşa susţin unii specialişti. Alţii, dimpotrivă, atrag atenţia asupra dezvoltării „şchioape” a regiunii în lipsa industriei productive.
Nu voi susţine niciunul din cele două puncte de vedere. Nu vreau să fiu nici nostalgic, nici idealist. Dar nu pot să văd că, deocamdată, nimeni nu vede unde mergem. Lipsa unei strategii de dezvoltare durabilă şi temeinică a oraşului, judeţului, regiunii îşi spune cuvântul. Hai să ne întrebăm împreună: Ce vrem de la viitor? Unde mergem?
Paul Niculescu redactia@monitorulcj.ro