monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ne cade Clujul în cap!

Trei copii, răniţi în centrul Clujului de o bucată de tencuială.

O bucată de tencuială s-a desprins ieri de pe clădirea în care funcţionează Librăria Universităţii din centrul Clujului, trei copii care treceau prin zonă fiind răniţi uşor.

Copiii au fost duşi la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj. Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Cluj, dr. Horea Simu, a declarat că cei trei copii au fost răniţi uşor după ce bucăţi de tencuială desprinse de pe clădire au căzut peste ei.

La faţa locului au intervenit două ambulanţe şi o autospecială SMURD. Pompierii au izolat zona, iar poliţiştii au început cercetările.

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au informat că în clădirea respectivă sunt 48 de locuinţe, dintre care doar două aparţin municipalităţii.

Purtătoarea de cuvânt a Primăriei clujene, Oana Buzatu susţine că familiile care locuiesc în apartamentele respective au fost somate de mai multe ori să repare faţada clădirii, fiind chiar amendate săptămâna trecută.

“Proprietarii din clădirea în cauză au fost somaţi anul acesta de mai multe ori, în lunile iunie şi iulie, să-şi repare faţada. În data de 5 iulie o parte dintre aceştia au venit la Primărie şi au depus o cerere pentru a intra în programul de refaţadizare derulat de noi. Li s-a cerut să aducă documentaţia prin care se angajează să accepte plata eşalonată a costurilor refaţadizării, în rate lunare timp de zece ani, însă nu au mai revenit. Săptămâna trecută, în data de 8 septembrie, două familii au fost amendate de Poliţia Locală din cauză că nu au trecut la refacerea faţadei”, a explicat Oana Buzatu. Mai mult, ea a precizat că reprezentanţii autorităţilor au întâmpinat dificultăţi din partea proprietarilor apartamentelor, care nu au permis accesul în locuinţele lor. “Nici acum, după acest accident, reprezentanţii ISU, ai Poliţiei Locale şi ai Poliţiei municipiului nu au putut să intre în apartamente pentru a putea îndepărta de pe clădire bucăţile de tencuială care riscă să se desprindă în continuare”, a spus Oana Buzatu.