Actualitate
Pompierii şi-au expus maşinile şi echipamentul în centrul oraşului
O parte din autospecialele de intervenţie ale pompierilor şi ambulanţele SMURD ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj au fost expuse marţi în centrul oraşului cu ocazia Zilei Pompierilor din România.
Vizitatorii evenimentului din Piaţa Unirii au putut admira şi o expoziţie de artă fotografică cu imagini ale pompierilor clujeni surprinse pe timpul acţiunilor de intervenţie şi o colecţie de machete în miniatură a autospecialelor de intervenţie folosite de pompieri.
Ziua Pompierilor din România este sărbătorită în fiecare an la 13 septembrie şi marchează lupta purtată acum 163 de ani, în Dealul Spirii, de Compania de Pompieri din Bucureşti condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, împotriva trupelor otomane venite să înfrângă mişcarea revoluţionară de la 1848. “Atunci, la 13 septembrie 1848, în Dealul Spirii din Bucureşti, ostaşii pompieri, aflaţi sub comanda căpitanului Pavel Zagănescu s-au acoperit de glorie, într-o crâncenă şi inegală încleştare cu o coloană a armatei otomane venită să înăbuşe revoluţia paşoptistă şi aspiraţiile de emancipare socială şi naţională ale românilor”, a declarat Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.