monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primăria anunţă reluarea lucrărilor de modernizare la Podul Fabricii - FOTO

În această săptămână au fost reluate lucrările de reabilitare la podul de pe strada Fabricii, lucrări de amploare a căror primă etapă s-a realizat în cursul anului trecut, a anunţat primarul Emil Boc pe Facebook.

Potrivit edilului, până acum, “au fost consolidate 16 dintre cele 24 de picioare ale podului și s-au înlocuit elemente de susținere la 4 dintre picioarele podului – pentru care au fost necesare astfel de lucrări”.

“În continuare, se vor reabilita carosabilul și trotuarele - etapizat pe jumătate din lățimea podului, și vor fi realizate lucrări de suprastructură precum: înlocuirea grinzilor degradate cu grinzi noi, realizarea unei plăci de suprabetonare, înlocuirea parapeților pietonali, montarea de panouri fonoabsorbante. De asemenea, iluminatul public va fi modernizat folosindu-se tehnologia LED. Pe perioada de execuție a lucrărilor vor fi restricții de circulație pe pasaj și se va circula pe câte o bandă pe sens. Circulația pietonală va fi asigurată”, spune Boc.


Valoarea lucrărilor este de 13,7 milioane de lei (fără TVA).